nafaca sf [At: NECULCE, L. 35 / V: nacafa, (Pl: năcăfale), nacanfa, năcăfală (Pl: năcăfeli) / Pl: ~le / E: tc nafaka] 1 (Înv) Totalitate a mijloacelor de subzistență, în bani sau în natură, care îi revin cuiva pentru un timp determinat Si: mertic, porție, tain. 2 (Înv) Salariu. 3 (Înv) Pensie. 4 (Rar; îf nacafa) Ospăț. 5 (Îrg; îaf) Obicei. 6 (Rar; îaf) Pasiune pentru ceva Si: preocupare. 7 (Îrg; îaf) Pretenție. 8 (Îrg; îaf) Capriciu. 9 (Reg; îaf) Necaz. 10 (Reg; îaf) Belea. 11 (Reg; îaf) Defect. 12 (Reg; îaf) Viciu.

NAFACA 👉 NACAFA.

nafacà f. V. nacafà.

nafacá V. nacafa.

nacafa sf vz nafaca

nacanfa sf vz nafaca

năcăfală sf vz nafaca

NACAFA (pl. -fale), NAFACA sf. 1 ‡Ceea ce i se dă cuiva pentru a avea cu ce trăi, subsistență (numai sub forma primitivă nafaca) ¶ 2 F Cerință, pretenție; nevoie; belea, pacoste (CIAUȘ.); (numai sub forma nacafa): popia are multe năcăfale, e greu de purtat (CRG.) ¶ 3 Soartă (numai sub forma nacafa): filosof, asta era nacafaua mea, nu negustor (CAR.) [tc. nafakà „subsistență”; comp. srb. nafaka „soartă”].

nacafà f. 1. Mold. neajuns, nevoie: și popia are multe nacafale, e greu de purtat CR.; 2. soartă: i-a fost nacafaua; filozof, asta era nacafaua mea, nu negustor CAR. [Metateză din nafacà, leafă (în special leafa zilnică a ienicerilor) = turc. NAFAKA, subzistență (serb. NAFAKA, soartă)].

nacafá (din nafaca, d. turc. nafaka, [ar. nafakat], pensiune alimentară, solda zilnică a ienicerilor). Vechĭ. (nafaca). Pensiune, porțiune, tain. Fig. (nacafa). Soartă. Azĭ. Fam. (nacafale). Greutățĭ, belele: fie-care meserie are nacafelel eĭ. Obiceĭurĭ saŭ pretențiunĭ plicticoase, mofturĭ: da multe nacafale maĭ are și cucoana asta!

nafaca (-ale), s. f. – 1. Rație, porție, dietă. – 2. Necesitate, nevoie. – 3. Soartă, noroc. – Var. nacafa. Tc. (arab.) nafaka (Șeineanu, II, 267; Lokotsch 1532), cf. ngr. ἀναφαϰᾶς. Sec. XVIII, înv., cu primele două sensuri.

NAFACA s. v. leafă, remunerație, retribuție, salariu.

nafaca s. v. LEAFĂ. REMUNERAȚIE. RETRIBUȚIE. SALARIU.

nafaca, nafacale, s.f. (înv.) 1. toate mijloacele de subzistență (în bani și în natură) ce-i revin unei persoane; porție, tain, mertic. 2. salariu, leafă; pensie. 3. (cu forma nacaf) ospăț, praznic. 4. (cu forma nacafa) obicei, deprindere, nărav. 5. (cu forma nacafa) preocupare, pasiune. 6. pretenție; capriciu, toană. 7. necaz, neajuns; belea, pacoste, năpastă. 8. defect, viciu.

NAFACA s. f. I. 1. (Învechit) Totalitatea mijloacelor de subzistență (în bani sau în natură) care îi revin cuiva pentru un timp determinat. v. porție, tain, mertic. Și-i da nafaca lui pre dzi de cheltuială cîte 10 potronici. neculce, l. 35. [Păsăruica] îndestulita nafaca uitîndu-și... furnica cea mare și cu aripi prins-a... pre carea, după cîtăva luptă și trudă biruind-o, mîncare puilor săi o duse. cantemir, ist. 192. Strîngîndu-i pre toți, îi ținea cu mertice, cu nafacale, cu lefi (începutul sec. XVIII). mag. ist. i, 321/29. Biruri grele că punea Și-mi cerea, măre, cerea, Nacafaua cînd făcea, Tot de casă Vacă grasă. teodorescu, p. p. 578. 2. (Învechit) Salariu, leafă; pensie. Și le-au făcut și nafaca cîte 50 de lei de boier pe lună. neculce, l. 381. Nimic să nu dea și nacafaua lor de bani să aibă a umbla după cum iaste orînduit din începutul hanzelii cîte... (30) de lei de om pe lună (a. 1741). uricariul, v, 35/2. Făcîndu-le împărăția [copiilor lui Iordachi Cara-gea] și nacanfa de la București și de la Moldova, de li se da pe tot anul (sfîrșitul sec. XVIII). let. iii, 266/20. 3. (Rar; în forma nacafa) Ospăț; praznic. ALEXI, W. II. (Învechit și regional; în forma nacafa) 1. Obicei, deprindere, nărav. Cel mai puțin pătrunzător și știutor nacafalelor dominoului. f (1887), 39. Popa, chișav la inimă și nepotolit la mînie, cum ii era nacafaua, a dat drum gurii nesăbuite, suduind amarnic. lungianu, cl. 67. 2. Preocupare, pasiune (pentru ceva). Filozof: asta era nacafaua mea, nu negustor. caragiale, o. ii, 145. 3. Pretenție; capriciu, toană. Doamna cu care s-a cununat măria-sa e muiere cu nacafale. sadoveanu, o. ii, 803. Pentru izbînda legămintelor... dator era să-și calce pe inimă, răbdîndu-i cu abnegație toate nacafalele și farafastîcurile. c. petrescu, a. r. 17. 4. Necaz, neajuns (creangă, gl. 434, lexic reg. 83); belea, pacoste (1), năpastă (ciaușanu, v. 181); defect, viciu (cv 1950, nr. 1, 32). Popia are multe năcăfale, e greu de purtat. creangă, a. 22. Ce vrai? Năcăfale, tinerețe nu-s? contemporanul, v₂, 501. Are’o nacafa, una și bună. cv 1950, nr. 1, 32. – pl.: nafacale. – Și: (prin metateză) nacafa (pl. și năcăfale), nacanfa, năcăfală (pl. năcăfeli, lexic reg. 83) s. f. – Din tc. nafaka.

NĂCĂFALĂ s. f. v. nafaca.