NAFACA s. f. I. 1. (Învechit) Totalitatea mijloacelor de subzistență (în bani sau în natură) care îi revin cuiva pentru un timp determinat. v. porție, tain, mertic. Și-i da nafaca lui pre dzi de cheltuială cîte 10 potronici. neculce, l. 35. [Păsăruica] îndestulita nafaca uitîndu-și... furnica cea mare și cu aripi prins-a... pre carea, după cîtăva luptă și trudă biruind-o, mîncare puilor săi o duse. cantemir, ist. 192. Strîngîndu-i pre toți, îi ținea cu mertice, cu nafacale, cu lefi (începutul sec. XVIII). mag. ist. i, 321/29. Biruri grele că punea Și-mi cerea, măre, cerea, Nacafaua cînd făcea, Tot de casă Vacă grasă. teodorescu, p. p. 578. 2. (Învechit) Salariu, leafă; pensie. Și le-au făcut și nafaca cîte 50 de lei de boier pe lună. neculce, l. 381. Nimic să nu dea și nacafaua lor de bani să aibă a umbla după cum iaste orînduit din începutul hanzelii cîte... (30) de lei de om pe lună (a. 1741). uricariul, v, 35/2. Făcîndu-le împărăția [copiilor lui Iordachi Cara-gea] și nacanfa de la București și de la Moldova, de li se da pe tot anul (sfîrșitul sec. XVIII). let. iii, 266/20. 3. (Rar; în forma nacafa) Ospăț; praznic. ALEXI, W. II. (Învechit și regional; în forma nacafa) 1. Obicei, deprindere, nărav. Cel mai puțin pătrunzător și știutor nacafalelor dominoului. f (1887), 39. Popa, chișav la inimă și nepotolit la mînie, cum ii era nacafaua, a dat drum gurii nesăbuite, suduind amarnic. lungianu, cl. 67. 2. Preocupare, pasiune (pentru ceva). Filozof: asta era nacafaua mea, nu negustor. caragiale, o. ii, 145. 3. Pretenție; capriciu, toană. Doamna cu care s-a cununat măria-sa e muiere cu nacafale. sadoveanu, o. ii, 803. Pentru izbînda legămintelor... dator era să-și calce pe inimă, răbdîndu-i cu abnegație toate nacafalele și farafastîcurile. c. petrescu, a. r. 17. 4. Necaz, neajuns (creangă, gl. 434, lexic reg. 83); belea, pacoste (1), năpastă (ciaușanu, v. 181); defect, viciu (cv 1950, nr. 1, 32). Popia are multe năcăfale, e greu de purtat. creangă, a. 22. Ce vrai? Năcăfale, tinerețe nu-s? contemporanul, v₂, 501. Are’o nacafa, una și bună. cv 1950, nr. 1, 32. – pl.: nafacale. – Și: (prin metateză) nacafa (pl. și năcăfale), nacanfa, năcăfală (pl. năcăfeli, lexic reg. 83) s. f. – Din tc. nafaka.