4 definiții pentru năvrăpitură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

năvrăpitu sf [At: CANTEMIR, IST. 226 / Pl: ~ri / E: năvrăpi + -tură] 1-2 (Înv) Atac (neașteptat).

NĂVRĂPITURĂ s. f. (Mold.) Atac. Deci Hameleonul, după ce dulăilor amuțăturile și năvrăpiturile pre cît mai mult putu întărîtă, pre crocodil pre cît mai rău și mai vrăjmaș știu îl ațîță. CANTEMIR, IST. Etimologie: năvrăpi + suf. -tură. Vezi și năvrap, năvrăpi, năvrăpitor. Cf. o ș t o r o m.

năvrăpitúră f., pl. ĭ. Sec. 17-18. Năvală, atac.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

năvrăpitúră s.f. (înv.) atac (neașteptat).

Intrare: năvrăpitură
năvrăpitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năvrăpitu
  • năvrăpitura
plural
genitiv-dativ singular
  • năvrăpituri
  • năvrăpiturii
plural
vocativ singular
plural