năvârneală sf [At: IORGA, S. D. XVII, 17 / Pl: ~eli / E: năvârni + -eală] 1 (Trs; înv) Trudă. 2 (Reg) Dificultate. 3 (Reg) Încurcătură. 4 (Reg) Ceartă.

năvârneală s.f. sg. (înv.) 1. trudă, osteneală, străduință. 2. dificultate, greutăți. 3. ceartă, gâlceavă.

năvârneálă, năvârneli, s.f. (înv.) 1. Sârguință. 2. Străduință, osteneală: „…pentru că nu sînt cărți destule rumînești, spre treaba școlelor, mam ostenit de l-am scris cu toată năvâlneala, eu, nevrednicu robu lui Dumnezeu, Teodor Uibardi” (Bârlea, 1909: 17). – Din năvârni „a se strădui” + suf. -eală (MDA).

NĂVÎRNEALĂ s. f. (sg.) 1. (Învechit, prin Transilv.) Trudă, osteneală, străduință. Pentru că nu sînt cărți destule rumânești, spre treaba școlelor, m-am ostenit de l-am scris [octoihul] cu toată năvîrneala (a. 1820). iorga, s. d. xvii, 17. 2. (Regional) Dificultate, greutate (Crișcior-Brad). Cf. pașca, gl. Cînd cineva lucrează într-un loc prea strîmt are năvîrneală la lucru. id. ib. ♦ Încurcătură, bucluc. Fugi, măi, copile, nu ne mai face năvîrneală p-aci. Com. din crișcior-brad, cf. pașca, gl. 3. (Regional) Ceartă, gîlceavă. Com. din crișcior-brad. – Năvîrni + suf. -eală.