năvârneálă, năvârneli, s.f. (înv.) 1. Sârguință. 2. Străduință, osteneală: „…pentru că nu sînt cărți destule rumînești, spre treaba școlelor, mam ostenit de l-am scris cu toată năvâlneala, eu, nevrednicu robu lui Dumnezeu, Teodor Uibardi” (Bârlea, 1909: 17). – Din năvârni „a se strădui” + suf. -eală (MDA).