8 definiții pentru născoceală


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NĂSCOCEÁLĂ, născoceli, s. f. Născocire. – Născoci + suf. -eală.

născocea sf [At: C. PETRESCU, A. R. 17 / Pl: ~eli / E: născoci + -eală] (Rar) Născocire (3).

NĂSCOCEÁLĂ, născoceli, s. f. (Rar) Născocire. – Născoci + suf. -eală.

NĂSCOCEÁLĂ, născoceli, s. f. Născocire. Se înțelegeau toți... să-l pună pe goană cu tot soiul de născoceli poznașe. C. PETRESCU, A. R. 17.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

născoceálă s. f., g.-d. art. născocélii; pl. născocéli

născoceálă s. f., g.-d. art. născocélii; pl. născocéli


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NĂSCOCEA s. invenție, minciună, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.). (Toate vorbele lui sînt simple ~.)

Intrare: născoceală
născoceală substantiv feminin
substantiv feminin (F57)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • născocea
  • născoceala
plural
  • născoceli
  • născocelile
genitiv-dativ singular
  • născoceli
  • născocelii
plural
  • născoceli
  • născocelilor
vocativ singular
plural

născoceală

etimologie:

  • Născoci + sufix -eală.
    surse: DEX '98 DEX '09