năim sn vz năiem

naim sn vz năiem

năiem sn [At: VARLAAM, C. 390 / V: năim, naim / Pl: ~uri / E: slv наѥмъ, наимъ] 1 (Îrg) Chirie. 2 (Îdt) Salariu. 3 (Îvr) Uium pentru măcinat.

NĂEM... 👉 NĂIEM...

†NĂIEM sbst. Chirie: e sărac, n’are nimic, stă în casă cu ~ (VIC.); a lua cu ~, a închiria, a năimi [vsl. najemŭ].

naím V. năĭem.

năĭém și naím n., pl. urĭ (vsl. naimŭ, naĭemŭ, leafă, d. naimati, a năimi). Vechĭ. Rar azĭ (Trans. Mold.) Angajament. A lua cu naim, a angaja, a tocmi. Chirie: într’o casă să năĭem (Trans.).

naim (-muri), s. n. – 1. Contract, compromis. – 2. Salariu, plată. – Var. năi(e)m. Sl. naimŭ „conducere” (Miklosich, Lexicon, 404; Cihac, II, 209; Conev 78). – Der. năimi (var. nă(ie)mi, (î)nă(i)mi), vb. (a contracta, a lua în serviciu; a închiria), din sl. najmati, cf. bg. naemam, sb., cr. najmiti; năimeală, s. f. (angajare); năiemnic, s. m. (înv., salariat); năimitor, s. m. (persoană care angajează, năimește).

NĂIEM s. v. chirie, leafă, locație, remunerație, retribuție, salariu.

năiem s. v. CHIRIE. LEAFĂ. LOCAȚIE. REMUNERAȚIE. RETRIBUȚIE. SALARIU.

NĂIM s. n. v. năiem.

NĂIEM s. n. (Învechit și regional) Chirie. L-au fost luat în năiem. PALIA (1581), ap. DHLR II, 515. Întră într-o corabie și deade năimul corăbiiarilor, să-l ducă la moșiia sa. VARLAAM, C. 390. Cela ce va lua cal cu chirie sau cu năiem și-l va încărca... greu (a. 1652). ap. TDRG. În ulița săcuilor sînt de dat cu năiem niște odăi de lăcuință și o magazie de marfă. GT (1839), 602/34, cf. ȘĂINEANU, D. U. E sărac, n-are nimic, stă-n casă cu năiem. VICIU, GL. Casă cu năim. ALR I 385/112. ♦ (În dicționarele din secolul trecut) Salariu, LB, cf. PONTBRIANT, D., DDRF. ♦ (Învechit, rar) Uium (pentru măcinat). Cînd ne-au și măc[i]nat cîte ceva, încă am dat năim ca țăranii. (sec. XVII), IORGA, S. D. xvi, 129.
– Pl.: năiemuri. – Și: năim, naim (ȘEZ. v, 113) s. n.
– Din slavonul наѥмъ, наимъ.