năiem sn [At: VARLAAM, C. 390 / V: năim, naim / Pl: ~uri / E: slv наѥмъ, наимъ] 1 (Îrg) Chirie. 2 (Îdt) Salariu. 3 (Îvr) Uium pentru măcinat.

năĭém și naím n., pl. urĭ (vsl. naimŭ, naĭemŭ, leafă, d. naimati, a năimi). Vechĭ. Rar azĭ (Trans. Mold.) Angajament. A lua cu naim, a angaja, a tocmi. Chirie: într’o casă să năĭem (Trans.).

naim sn vz năiem

năim sn vz năiem

naím V. năĭem.

NĂIEM s. v. chirie, leafă, locație, remunerație, retribuție, salariu.

năiem s. v. CHIRIE. LEAFĂ. LOCAȚIE. REMUNERAȚIE. RETRIBUȚIE. SALARIU.

naim (-muri), s. n. – 1. Contract, compromis. – 2. Salariu, plată. – Var. năi(e)m. Sl. naimŭ „conducere” (Miklosich, Lexicon, 404; Cihac, II, 209; Conev 78). – Der. năimi (var. nă(ie)mi, (î)nă(i)mi), vb. (a contracta, a lua în serviciu; a închiria), din sl. najmati, cf. bg. naemam, sb., cr. najmiti; năimeală, s. f. (angajare); năiemnic, s. m. (înv., salariat); năimitor, s. m. (persoană care angajează, năimește).