MĂCIN cf. vb. a măcina, sau blg. Maчo sint. < Matei + -in. 1. Macin olt. (RI VI 263); Măcin munt., 1482 (Rep D 140); – oraș, scris și Mecin (Costin, Kog I 308). 2. Măcin/ea Stan, olt. (17 B IV 481); -ești s. (Sd XVI); Măcin, Ion (la index Sur, dar în text (pp. 98 – 99) Ghibănescu dă: Măcău Ion. 3. Mâciniș. b. (Draj XXIV) < subst. măciniș. Cf. Mucenic Partea I.