MÎȘÎI¹ vb. IV. T r a n z. a b s o l. (Munt., Olt.) A mirosi, a adulmeca, a mușina ; p. e x t. a căuta (după miros). Pisica, prin grămada de măruntaie, cu botul, mîșîie. STANCU, D. 12. Mîșîie urșii cu boturile lor în copăi, mănîncă târîțele. id. ib. 183, cf. 499. Mîșăie copoiu. VÎRCOL, V. 96, cf. TOMESCU, GL. - Prez. ind. pers. 3: mîșîie. - Și: mîșuí vb. IV. TOMESCU, GL. – Mîș + suf. -îi.