MÎRÎÁLĂ s. f. 1. (Rar) Mîrîit¹ (1). Cf. COSTINESCU, DDRF. Căscau gura la aceeași distanță respectuoasă ca zăvozii mai domoliți din lătrături și din mîrîieli. V. ROM. februarie 1954, 38. 2. P. a n a l. Mîrîit¹ (2). Cf. DDRF. Baba, cam cu mîrîialâ, cam de voie, priimi darul fetei și tăcu. ISPIRESCU, L. 396, cf. TDRG. Din mulțime se ridică un freamăt și o mîrîială. BENIUC, M. C. I, 401, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 3. (Prin Ban.) Epitet pentru un om vlăguit, epuizat de boală. NOVACOVICIU, C. B. I, 14. – Pl.: mîrîieli. – Mîrîi + suf. -eală.