MÎNZÉȘTE adv. (În expr.) A rîde (sau a zîmbi) mînzește = a rîde (sau a zîmbi) forțat, nenatural și fără veselie. Popovici posomorît se uită țintă așa de urît la d. Brote, încît acesta, zîmbind mînzește și foarte jenat, zise către ceilalți . . . CARAGIALE, O. V, 68, cf. DDRF, PAMFILE, j. i, 127. Prietenul e guraliv, îi zice pe nume, îl bate pe genunchi, îl apucă de gușe. Domnu Dincă nu prea e obișnuit cu de-astea: își tot face vînt și rîde mînzește. BASSARABESCU, V. 119. Fancialli simți că i se pune un nod în gît; îl înghiți anevoie, zîmbi mînzește și răspunse teatral. P. CONSTANT, R. 76. Inginerul trecu printr-o perioadă de furie, apoi începu a rîde mînzește. SADOVEANU, O. XII, 537. De astă dată o să rîdă plodul mînzește cînd l-oi obli cu șumuiogul. I. CR. II, 304, cf. ib. IV, 78. Cînd povestea Gheorghe ce i se întâmplase lui Vasile, acesta rîdea mînzește. Com. din PIATRA-NEAMȚ, cf. ZANNE, P. II, 695. (Cu schimbarea construcției) Nu un rîs limpede, deschis, ci așa, mînzește și batjocoritor. IL iunie 1960, 44. - Mînz + suf. -ește.