MÎNUITÓR, -OÁRE s. m. și f. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Persoană care mînuiește ceva, care are profesiunea de a mînui ceva. Aci, cunoștințele mînuitorului de cuțite s-au oprit. C. PETRESCU, A. R. 19. ◊ Mînuitor de bani (publici) = persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni (publice). Este mînuitor de bani publici într-o mare administrație. caragiale, m. 235, cf. 239. Contabilii creșelor și căminelor de zi pot îndeplini și atribuțiuni de mînuitor de bani. BO 1951, 760. - Pl.: mînuitori, -oare. – Mînui + suf. -tor.