MÎNDRUC, -Ă s. m. și f. (În poezia populară, mai ales ca termen de adresare) Mîndruț (II). Dragul meu, mîndrucul meu . . . , Bău ți-a mai cîntat cucul. MARIAN, Î. 538. Ca să știi, mîndrucă. Că ți-ai făcut rost de mine. ȘEZ, I, 79. Haida mîndrucâ cu mine Și te uită. . . Cum m-or îmbrăca pe mine. RETEGANUL, P. P. 76. Tu, mîndrucâ, ți-ai gîndit C-oi fi tare bănuit,. BUD, P. P. 34. Trai, mîndrucâ, cu bănat, Dacă nu m-ai așteptat. T. PAPAHAGI, M. 15, cf. ARH. FOLK. 165. – Pl.: mîndruci, -ce. – Mîndru + suf. -uc.