MÎNDRIRE, mîndriri, s. f. (Neobișnuit) Mîndrie. Soldatul, cu destulă mîndrire, își încheie tunica, își lustrui puțin nasturii cu mînica, își așeză capela-n cap, puțin plecată pe ochiul drept. SADOVEANU, P. S. 85. Nici o mîndrie mare nu-ntrecea a ta mîndrire! ALECSANDRI, P. III 71.