MÎNCARE s. f. 1. Acțiunea de a m î n c a (1); (învechit și regional) mîncătură (1). Se spăla ei mai nainte de mîncare. CORESI, EV. 90. Se dă el mîncăriei numai și beriei ? id. ib. 401. Am dat voao toată iarba. . . să fie voao spre mîncare. PALIA (1581), ap. GCR I, 31/11. Cum cutezaș tu deșchide gura ta spre mîncare ? (a. 1600-1625). GCR I, 64/18. Bolnăvindu-se din mîncarea pepenilor, s-au grăbit să se întoarne în Buda. ȘINCAI, HR. I, 398/30. Au lăsat-o acolo spre mâncarea corbilor. SBIERA, p. 122. O-nŝeput la mîncare. ALR I 79/385. ◊ Poftă de mîncare = apetit. El atunce nu avea poftă de mîncare. DRĂGHICI, R. 40/18, cf. 160/21. Avea obicei cînd se punea la masă, să înghită mai întîi șepte, opt bolovani, ca să-i facă poftă de mîncare. NEGRUZZI, S. I, 246. Soarele era aproape la amiază și celor tineri nu li venise încă poftă de mâncare. BUJOR, S. 100. De mâncare sau de-ale (sau de-a rar ale) mîncării = hrană, alimente. Ai înțeles ce ți-am spus ? – Da mămucă. Numai ceva de mîncare. . . CREANGĂ, P. 6. Voi lucrați, că eu mă duc să pregătesc ceva de-a mâncării, id. ib. 9. I se duce ca dar simită sau gogoașe cu untdelemn . . . și altele de-ale mâncării. MARIAN, NA. 140. Leana îi pune în pat ale mâncării. DELAVRANCEA, O. II, 368. Nevestele și fetele găteau de-ale mâncării. BUJOR, S. 132. Carele cu de-ale mîncării veniră cam tîrziu. CAMIL PETRESCU, O. III, 254. ◊ L o c. a d j. De mîncare = comestibil. Să vadă. . . dacă acele poame era de mîncare sau ba. DRĂGHICI, R. 51/131. ♦ (învechit) Ciupitură, ciuguleală. Topindu-se de foame și de mîncarea pasărilor. CORESI, ap. GCR I, 15/40. ◊ F i g. (Învechit) Exploatare, jaf. Deșchidu frărele sale ca mâncarea (ca unii porniți să sfîșie în colți tainic pe cel obijduit B) measerului. PSALT. 322. Ține-te, săracă Moldovă, de acmu înainte de jac și mîncări. NECULCE, L. 100. Dumnezeu să le plătească mîncăr[ile] lor de la neguțători (a. 1804). IORGA, S. D. XII, 153. 2. (Abstract) Prînz; cină; masă¹ (I 2). Cf. LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Îl așezau între ele tot timpul mîncării și-i țineau de urît cu vorba. BASSARABESCU, V. 4. De cînd m-am făcut mare Mi-i hodina de călare Și mîncarea din picioare. ȘEZ. I, 75, cf. ALR I 760/508. Mai bine două mîncări decît o bătaie. ZANNE, P. IIIi, 636. 3. (Concretizat) Ceea ce se mănîncă; hrană, : masă¹ (I 4), (popular) bucate; spec. hrană gătită. De toată mâncarea gunosi-se sufletul lor. PSALT. 230. Nu-m deadet mîncare. CORESI, ap. GCR I, 18/39. Mîncarea lui era lăcuste și miiare sălbatecă. N. TEST. (1648), 5^r/9, cf. 34^r/9. Ticăloase trupule, sacu de lut, mîncarea viermilor (a. 1750). GCR II, 47/19. Mîncarea trebuincioasă pe patru zile. DRĂGHICI, R. 154/26, cf. 84/16. După borșul polonez veneau mîncări grecești fierte cu verdețuri. NEGRUZZI, S. I, 151. Am slujit doi ani la postelnicul pe îmbrăcăminte și mîncare. FILIMON, O. I, 127. Mîncare, mîncare, mor de foame ! ALECSANDRI, T. I, 394. Mîncarea e bună și vinul și mai bun. CARAGIALE, O. I, 220. Femeii îngreunate să nu-i vorbești de mîncăruri bune. N. LEON, MED. 5. Mesele se încărcaseră cu mîncâri și băuturi. REBREANU, I. 146. Privesc la burta umflată a tatălui, neputînd să înțeleagă de unde a găsit el atîta mîncare. SAHIA, N. 42. Și-mi dă lucru cu ruptul și mîncare cu pumnul. JARNIK-BÎRSEANU, D. 182, cf. 24. Le pune-n salărița cu sare, în blidul cu mâncare. MARIAN, V. 176. Dacă nu dai omului apă, nu-i da nici mîncare. ZANNE, P. III, 444. Băutura e ce e, mîncarea e fudulie. id. ib. 465. Rău te hrănești cu mîncarea în traista altuia. id. ib. 576. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, arătînd alimentul de bază din preparat) Că nu era amu în rai vin . . . nici mîncare de carne. CORESI, EV. 51. Mîncările de peaște i raci (a. 1749). GCR II, 42/11. Le-au pus denainte o mîncari de brînză, amestecată cu făină (a. 1750-1780). id. ib. 85/12. Nu gustase friptură sau altă mîncare de carne. DRĂGHICI, R. 70/22. ◊ (În context figurat) Învingătoriului. . . da-i-voiu mîncare din pomul vieției (a. 1648). GCR I, 129/17. ◊ Fig. Acea mîncare tot bucate sufletești. . . chiamă-se. CORESI, EV. 304. Mîncare și băutură sufletească. N. TEST. (1688) [prefață] 2/14. E x p r, A strica mîncarea degeaba = a trăi fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. Din trei feciori, cîți are tata, nici unul să nu fie bun de nemica ? Apoi drept să vă spun, că atunci degeaba mai stricați mîncarea, dragii mei. CREANGĂ, P. 188, cf. ZANNE, P. III, 642. A face mîncare v. f a c e. Mîncări și băuturi = ospețe, chefuri. Hrana lui cea fără de cumpăt ce să dzice mîncări și băuturi. PRAV. 126. Nu pot sf[i]nți slujitoriul în știință fără numai în mîncări și în băuturi. N. TEST. (1648), 297^r/19. De vă veseliți, cu mîncări și cu băuturi, nu faceți vorbe și cuvinte de lucruri deșarte. NEAGOE, ap. GCR I, 167/26. A o duce (sau a petrece etc. tot) într-o mîncare și (într-)o băutură = a petrece, a chefui foarte des, mereu. Asta-i altă mîncare de pește = asta-i cu totul altceva, asta-i altă gîscă. Cf. ZANNE, P. IV, 72. A fi tot o mîncare de pește = a fi același lucru, a fi tot una. La tine creștinul și păgînul sînt tot o mîncare de pește? GALACTION, O. A. I, 263. ♦ Spec. (Regional) Tocană. Com. din PEȘTIȘANI-TÎRGU-JIU. ♦ Nutreț (pentru vite). Cf. ALR SN I h 121/784. ♦ (Învechit, cu sens colectiv) Roade, bucate (ale cîmpului). Cîmpii nu vor face mîncare. PSALT. 323. L o c. a d j. (Învechit) Cu mîncare = roditor. Din tot lemnul ce este în grădină cu mîncare să mănînce. ANTIM, P. 133. ♦ F i g. (Familiar, depreciativ) Soi, fel. Aste-s boieri d-voastră, păpușele cele vechi care le-am apucat de la părinți; dar au mai ieșit și altele, de cînd cu mîncarea cea de constituție . . . ce-a mai fi și aceea. ALECSANDRI, T. 64. Ce mîncare-i cucoana Marieta, musafirul d-tale de la Iași ? HOGAȘ, DR. II, 71. – Pl.: (2, 3) mîncări și (3) mîncăruri. – V. mînca.