MÎLC͹ vb. IV. T r a n z. (Munt. și prin Olt., în e x p r.) A o mîlci = a încremeni, a înmărmuri (de frică, de admirație, de rușine); a o sfecli, a o băga pe mînecă. Dodată a mîlcit-o, a-nmărmurit boieru și s-a făcut galbin. JIPESCU, O. 16. Frații cei mai mari o mălciră, văzînd atîta frumusețe. ISPIRESCU, L. 38, cf. 277, DUMITRAȘCU, STR. 10, PLOPȘOR, C. 15. Cînd descuie ușa cu pricina, un fior trecu prin cei cari așteptau . . . O mîlcise și el, cît era de împărat. RĂDULESCU- CODIN, Î. 10, cf. IOVESCU, N. 256. ◊ L o c. a d v. Pe mîlcite = pe tăcute. Lupta pentru trai. . . pe mîlcite și treptat ne ucide. JIPESCU, ap. TDRG. - Prez. ind.: mîlcesc. - Din v. si. млъчати, bg. мылча.