MÎHNICIUNE, mîhniciuni, s. f. (Învechit) Mîhnire. Ceea ce adăuga la mîhniciunea lui era și împrejurarea că se afla omul la bătrînețe, împovărat de două copile destul de coapte, care trebuiau numaidecît măritate. CARAGIALE, O. III 199. Rareș... cu multă jale și mîhniciune a tuturor, s-a îngropat. NEGRUZZI, S. I 143. Dorul meu cel mare și mîhniciunea mea este că nu sînt acasă. KOGĂLNICEANU, S. 100.