Definiția cu ID-ul 581994:
Enciclopedice
Myrtilus, fiul lui Hermes și vizitiul lui Oenomaus, regele Pisei. A ajutat-o pe Hippodamia, fiica regelui, să se căsătorească cu Pelope, punînd la cale un vicleșug care a atras moartea lui Oenomaus (v. și Hippodamia). După căsătoria celor doi se spunea că Myrtilus, și el la rîndul său îndrăgostit de Hippodamia, ar fi fost ucis de către Pelops, care l-a aruncat în mare. Înainte de a muri, el l-a blestemat pe Pelops împreună cu întregul neam al pelopizilor. După moarte, Myrtilus a fost transformat de către divinul său părinte într-o constelație – a Vizitiului.