mutător, ~oare [At: PSALT. HUR. 33^v/8 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: muta + -ător] 1 a (Reg) Care se poate mișca. 2 a (Reg) Care se mută dintr-un loc în altul. 3 a (Reg) Care își schimbă locul, domiciliul sau sediul. 4 a (Înv; îs) Bun (sau lucru) ~ Bun mobil¹. 5 a (D. păsări) Migrator. 6 a (D. boli) Contagios. 7 sf (Reg) Stână provizorie, așezată alături de stâna principală, care se poate muta dintr-un loc într-altul. 8 a (Îrg) Schimbător. 9 a (Îvr; d. oameni) Străin. 10 sf Parte a joagărului alcătuită din bătătoare, amnar și grindei. 11 sf (Prc) Bătătoare a joagărului. 12 sf (Mol) Cocârțeală la plug. 13 sf (Șîc ~oare-cu-poame-roșii) Plantă erbacee din familia cucurbitaceelor, agățătoare, veninoasă, cu rădăcina groasă și cărnoasă, cu frunze pețiolate, cu flori albe-gălbui și cu fructe în formă de boabe roșii, folosită în medicina populară (Bryonia dioica). 14 sf (Bot; reg; șîc ~oare-cu-poame-negre) Împărăteasă (Bryonia alba).

MUTĂTOR, -OARE, mutători, -oare, adj. (Rar) Care se mută dintr-un loc în altul; (despre păsări) migrator, călător. Mii și mii de păsărele mutătoare se-ntorc acuma din țările cele calde. MARIAN, O. I 1 ♦ (Substantivat, f.) Stînă provizorie (alături de stîna cea mare), care poate fi mutată ușor dintr-un loc în altul.

mutătoriu, ~oare a vz mutător

mutător adj. m., pl. mutători; f. sg. și pl. mutătoare

mutător adj. m., pl. mutători; f. sg. și pl. mutătoare

mutător adj. m., pl. mutători; f. sg. și pl. mutătoare

MUTĂTOR adj. v. călător, contagios, infecțios, migrator, molipsitor.

mutător adj. v. CĂLĂTOR. CONTAGIOS. INFECȚIOS. MIGRATOR. MOLIPSITOR.

MUTĂTOR, -OARE adj., s. f. 1. Adj. (Regional) Care se poate mișca, care se mută dintr-un loc în altul, care își schimbă locul, domiciliul sau sediul. Cf. POLIZU, DDRF, com. MARIAN. (Învechit) Bun (sau lucru) mutător = bun mobil¹, v. m o b i l¹ (1). Niscare lucruri stătătoare sau mutătoare, ce să dzice drept niscai aur sau argint. EUSTRATIE, PRAV. 45/9. ♦ (Despre păsări) Migrator (2). Mii și mii de păsăret mutătoare se-ntorc acuma din țările cele calde. MARIAN, O. I, 1. ♦ (Despre boli) Molipsitor, contagios. Boală mutătoare. ALRM II/I h 164, cf. ALR II 4 188/28, TEAHA, C. N, 245. 2. S. f. (Regional) Stînă provizorie (așezată alături de stîna principală), care se poate muta dintr-un loc într-altul. Cf. H XIII 100, 116, XVII 392, DR. VIII, 243, ALR I 1 791/174, 770, A V 34. 3. Adj. (Învechit și regional) Schimbător, variabil, mobil¹ (3). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., POLIZU, ALEXI, W. 3. Adj. (Învechit, rar; despre oameni) Venetic, străin. Lacrămile meale nu mai tăcea, că mutătoriu-s eu la tinre. PSALT. HUR. 33^v/8. 5. S. f. Parte a joagărului alcătuită din bătătoare, amnar și grindei; p. r e s t r. bătătoarea joagărului (Bîrsana-Sighetul Marmației). Cf. ALR II 6 433/353, 6 436/353.S. f. 6. (Prin Mold.) Cocîrțeală (la plug). Cf. H XIII 100, 116. 7. S. f. Numele a două plante erbacee di familia cucurbitaceelor, agățătoare, veninoase, folosite în medicina populară: a) (și în sintagma mutătoare cu poame roșii. PANȚU PL.) plantă cu rădăcina groasă și cărnoasă, cu frunze pețiolate, cu flori albe-gălbui și cu fructe în formă de boabe roșii (Bryonia dioica); b) ( în sintagma mutătoare cu poame negre, PANȚU, PL.) împărăteasă (Bryonia alba). Cf. NEGRUZZI S. I, 101, N. LEON, MED. 52, SIMIONESCU, FL. 204. Mutătoarea se suie pe garduri, făcînd cîrcei. H III 209, cf. 139, 226, IV 104, V 465, 497. Rădăcina de mutătoare în rachiu e bun de vătămătură. ȘEZ. XV, 90. Fierbi rădăcină cu mutătoare și-i bei zeama. PAMFILE, B. 33. Mutătoarea uscată și arsă pe vatră se dă vacilor. id. ib. 71, cf. 34, 60, 74, GOROVEI, CR. 175. Ie-ț mnireasă, dzîua bună D'e la ŝir d'e mătrăgună, D'e la ŝir de bosîioc, D'e la fiŝorii d'in ẑoc, D'e la ŝir d'e mutătǫre, D'e la draga șădzătǫre. ALRT II 100. – Pl.: mutători, -oare. – Și: (învechit) mutătoriu, -oare adj. – Muta + suf. -ător.