MUSTUITOR, mustuitoare, s. n. (Pop.) Unealtă de lemn formată dintr-un băț ramificat la capăt, cu care se zdrobesc strugurii pentru a se obține mustul. [Pr.: -tu-i-] – Mustui + suf. -tor.

mustuitor sn [At: I. IONESCU, P. 251 / V: (reg) ~oare sf / Pl: ~oare / E: mustui + -tor] 1 Unealtă de lemn formată dintr-un băț ramificat la un capăt, cu ajutorul căreia se zdrobesc strugurii în butoi. Si: (reg) mustitor (1), mai², mâtcă. 2 (Nob) Teasc.

MUSTUITOR, mustuitoare, s. n. Unealtă de lemn formată dintr-un băț ramificat la capăt, cu care se zdrobesc strugurii pentru a se obține mustul. [Pr.: -tu-i-] – Mustui + suf. -tor.

MUSTUITOR, mustuitoare, s. n. Unealtă de lemn făcută dintr-un băț cu ramificații la capăt, cu care se zdrobesc strugurii. La fiecare ciubăr un om. mustuiește strugurii, adecă-i zdrobește cu mustuitorul. I. IONESCU, P. 251.

MUSTUITOR ~oare n. Unealtă de lemn, constând dintr-un băț ramificat la un capăt, folosită pentru a zdrobi strugurii. [Sil. -tu-i-] /a mustui + suf. ~tor

mustuitor n. unealtă cu care se strivesc strugurii.

mustuitor, V, mustitor.

mustitoare sf vz mustitor

mustuitoare sf vz mustuitor

mustitór și -uitór n., pl. oare. Băț ramificat cu care se zdrobesc struguriĭ ca să ĭasă mustu. V. brăĭ, fercheteŭ, ștircă.

mustuitor (pop.) (desp. -tu-i-) s. n., pl. mustuitoare

mustuitor (pop.) (-tu-i-) s. n., pl. mustuitoare

mustuitor s. n. (sil. -tu-i-), pl. mustuitoare

MUSTUITOR s. (reg.) mai, mâtcă, mustitor, toiag, (Transilv.) stroncănitor, (Olt.) stropșitoare, (Olt. și Ban.) ștircă. (~ pentru zdrobirea strugurilor.)

MUSTUITOR s. (reg.) mai, mîtcă, mustitor, toiag, (Transilv.) stroncănitor, (Olt.) stropșitoare, (Olt. și Ban.) ștircă. (~ pentru zdrobirea strugurilor.)