14 definiții pentru mustuitor mustuitoare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MUSTUITÓR, mustuitoare, s. n. (Pop.) Unealtă de lemn formată dintr-un băț ramificat la capăt, cu care se zdrobesc strugurii pentru a se obține mustul. [Pr.: -tu-i-] – Mustui + suf. -tor.

mustuitor sn [At: I. IONESCU, P. 251 / V: (reg) ~oare sf / Pl: ~oare / E: mustui + -tor] 1 Unealtă de lemn formată dintr-un băț ramificat la un capăt, cu ajutorul căreia se zdrobesc strugurii în butoi. Si: (reg) mustitor (1), mai2, mâtcă. 2 (Nob) Teasc.

MUSTUITÓR, mustuitoare, s. n. Unealtă de lemn formată dintr-un băț ramificat la capăt, cu care se zdrobesc strugurii pentru a se obține mustul. [Pr.: -tu-i-] – Mustui + suf. -tor.

MUSTUITÓR, mustuitoare, s. n. Unealtă de lemn făcută dintr-un băț cu ramificații la capăt, cu care se zdrobesc strugurii. La fiecare ciubăr un om. mustuiește strugurii, adecă-i zdrobește cu mustuitorul. I. IONESCU, P. 251.

MUSTUITÓR ~oáre n. Unealtă de lemn, constând dintr-un băț ramificat la un capăt, folosită pentru a zdrobi strugurii. [Sil. -tu-i-] /a mustui + suf. ~tor

mustuitor n. unealtă cu care se strivesc strugurii.

mustitór și -uitór n., pl. oare. Băț ramificat cu care se zdrobesc struguriĭ ca să ĭasă mustu. V. brăĭ, fercheteŭ, ștircă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mustuitór (pop.) (-tu-i-) s. n., pl. mustuitoáre

mustuitór s. n. (sil. -tu-i-), pl. mustuitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MUSTUITÓR s. (reg.) mai, mâtcă, mustitor, toiag, (Transilv.) stroncănitor, (Olt.) stropșitoare, (Olt. și Ban.) ștircă. (~ pentru zdrobirea strugurilor.)

MUSTUITOR s. (reg.) mai, mîtcă, mustitor, toiag, (Transilv.) stroncănitor, (Olt.) stropșitoare, (Olt. și Ban.) ștircă. (~ pentru zdrobirea strugurilor.)

Intrare: mustuitor
mustuitor substantiv neutru
  • silabație: mus-tu-i-tor info
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mustuitor
  • mustuitorul
  • mustuitoru‑
plural
  • mustuitoare
  • mustuitoarele
genitiv-dativ singular
  • mustuitor
  • mustuitorului
plural
  • mustuitoare
  • mustuitoarelor
vocativ singular
plural
mustuitoare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mustuitor mustuitoare

  • 1. popular Unealtă de lemn formată dintr-un băț ramificat la capăt, cu care se zdrobesc strugurii pentru a se obține mustul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • La fiecare ciubăr un om... mustuiește strugurii, adecă-i zdrobește cu mustuitorul. I. IONESCU, P. 251.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Mustui + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09