mulzare [At: L. COSTIN, GR. BăN. 142 / Pl: ~zări / E: mânzare] 1-2 sf, af (Ban) Mulgătoare (1-2). 3 sf (Reg) Muls (1). 4 sf (Reg) Mulgare¹ (2).

mulgare¹ sf [At: CHEST. V, 40 / Pl: ~gări / E: mulge] (Reg) 1 Muls (1). 2 (Îlv) A băga (sau a da) oile pe ~ A mulge oile, toamna, pentru a prepara laptele pentru iarnă. 3 Cantitate de lapte obținută de la o turmă întreagă la un muls, și care servea ca unitate de măsură pentru stabilirea cantității de lapte ce se cuvenea proprietarului Si: (reg) mulsoare (2), mulsură (2). 4 Parte a staulului unde se închid oile și unde se trec apoi prin strungă pentru a fi mulse.

mulgare² sf vz mulgar

mulgáre f., pl. ărĭ (d. mulg). Oaĭe care dă lapte după ce ĭ-a murit mĭelu orĭ ĭ-a fost luat (sin. cu aplecătoare). – Pușcaru dă și forma mulzare (contaminată de mînzare), uzitată numaĭ la pl. V. păcuină.

MULZARE s. v. mulgere, muls, mulsoare.

mulzare s. v. MULGERE. MULS. MULSOARE.

MULZARE s. f. 1. (Ban.) Oaie, vacă etc. mulgătoare. V. m u l g ă t o r (1). Cf. L. COSTIN, GR. BĂN. 142, ALR I 1778/28, 30, 35, 40. 2. (Regional) Muls (Cîmpulung Moldovenesc). CHEST. V/15. Am strîns laptele de la o singură mulzare. ib. Mulzarea oilor e lucru greu pe timp ploios. ib. 3. (Regional) Mulgare¹ (2) (Pîrîu Cîrjei- Piatra Neamț). CHEST. V/54. Mulzare multă, caș puțin. ib. – De la mînzare, prin apropiere de mulge.