MULZARE s. f. 1. (Ban.) Oaie, vacă etc. mulgătoare. V. m u l g ă t o r (1). Cf. L. COSTIN, GR. BĂN. 142, ALR I 1778/28, 30, 35, 40. 2. (Regional) Muls (Cîmpulung Moldovenesc). CHEST. V/15. Am strîns laptele de la o singură mulzare. ib. Mulzarea oilor e lucru greu pe timp ploios. ib. 3. (Regional) Mulgare¹ (2) (Pîrîu Cîrjei- Piatra Neamț). CHEST. V/54. Mulzare multă, caș puțin. ib. – De la mînzare, prin apropiere de mulge.

mulzare [At: L. COSTIN, GR. BăN. 142 / Pl: ~zări / E: mânzare] 1-2 sf, af (Ban) Mulgătoare (1-2). 3 sf (Reg) Muls (1). 4 sf (Reg) Mulgare¹ (2).

mulgare¹ sf [At: CHEST. V, 40 / Pl: ~gări / E: mulge] (Reg) 1 Muls (1). 2 (Îlv) A băga (sau a da) oile pe ~ A mulge oile, toamna, pentru a prepara laptele pentru iarnă. 3 Cantitate de lapte obținută de la o turmă întreagă la un muls, și care servea ca unitate de măsură pentru stabilirea cantității de lapte ce se cuvenea proprietarului Si: (reg) mulsoare (2), mulsură (2). 4 Parte a staulului unde se închid oile și unde se trec apoi prin strungă pentru a fi mulse.

mulgare² sf vz mulgar

mulgáre f., pl. ărĭ (d. mulg). Oaĭe care dă lapte după ce ĭ-a murit mĭelu orĭ ĭ-a fost luat (sin. cu aplecătoare). – Pușcaru dă și forma mulzare (contaminată de mînzare), uzitată numaĭ la pl. V. păcuină.

MULZARE s. v. mulgere, muls, mulsoare.

mulzare s. v. MULGERE. MULS. MULSOARE.