MUIE s. f. (Argotic) Gură. I-a dat peste muie. GR, S. VII, 120 ◊ Expr. A duce cu muia = a face promisiuni înșelătoare, a convinge cu minciuni, a amăgi, a înșela; a duce cu vorba, a duce cu zăhărelul. Cf. BL II, 174, BUL. FIL. V, 191. L-am dus cu muia pînă mi-a împrumutat plugul. COMAN, GL., cf. MAT. DIALECT. I, 231. – Și: mîie (BUL. FIL. IV, 172) s. f., moi (BL II, 174) subst. – Din țig. mui.