mucli vt [At: GR. S. VII, 120 / Pzi: ~lesc / E: rrm muklo] (Arg) 1 (Îe) A o ~ A nu mai riposta prin vorbe, a tăcea, recunoscându-se învins. 2 A lovi pe cineva la cap sau peste față cu pumnii.

mucli (-lesc, -it), vb. – 1. A abandona, a închina armele, a fi învins. – 2. A tăcea. Țig. muk-, part. muklo „a renunța” (Graur 171; Juilland 169). Cuvînt de arg., ca și der. mucles, interj. (tacă-ți gura!) din țig. muk les „las-o baltă”. Se conjugă cu pron. neutru, a o mucli.

mucli, muclesc, vb. IV (reg. argotic) 1. în expr. a o mucli = a nu mai riposta, a tăcea. 2. a lovi peste cap (cu pumnii).

MUCLÍ vb. IV. T r a n z. (Argotic) 1. (În expr.) A o mucli = a nu mai riposta prin vorbe, a nu mai scoate un cuvînt, a tăcea (recunoscîndu-se învins). Cf. mucles. Muclește-o, că te ating. GR. S. VII, 120, cf. BL II, 174, BUL. FIL. II, 277. 2. A lovi (pe cineva) peste cap sau peste față (cu pumnii). Cf. CV 1951, nr. 5, 25. – Prez. ind.: muclesc. – Din țig. muklo (part. lui muk-).