mușcățel¹ sm [At: COTEANU, PL. 27 / V: măș~, moșcatel, ~catel / Pl: ~ei / E: mușcat⁴ + -el] (Reg) Mușcată¹ (3) (Pelargonium odoratissimum).

mușcățel² [At: PONTBRIANT, D. / V: muscețel a / Pl: ~e / E: mușcat³ + -el] 1 sn (Rar) Nucșoară folosită drept condiment. 2-3 sn, a (Măr) muscat¹.

mășcățel² sm vz mușcățel

moșcatel sm vz mușcățel¹

muscețel a vz mușcățel²

mușcatel sm vz mușcățel¹

MUȘCĂȚEL s. v. mușcată, nucșoară.

mușcățel s. v. MUȘCATĂ. NUCȘOARĂ.

MUȘCĂȚEL¹ s. m. (Regional) Mușcată¹ (Pelargonium odoratissimum). Cf. COTEANU, PL. 27, LB, POLIZU, BARCIANU, H XVIII 168. Frunză verde mășcățel. ȘEZ. XV, 77. – Pl.: mușcăței. – Și: mușcatel (H XVIII 168), moșcatel (COTEANU, PL. 27), mășcățel s. m. – Mușcat⁴ + suf. -el.

MUȘCĂȚEL² s. n., adj. 1. S. n. (Rar) Nucșoară (folosită drept condiment), PONTBRIANT, D. 2. Adj. (Regional; și substantivat, n.) (Măr) tămîios. Mere . . . muscețele. BARONZI, L. 93, cf. com. MARIAN. – Pl.: mușcățele. – Și: muscețél adj. – Mușcat³ + suf. -el.

MÁȘCĂȚÉL² s. m. v. mușcățel.