moș m. (rudă cu moștean, adică „om bătrîn”. D. rom. vine alb. moșă, moș, și ung. mósuly, moș). Om bătrîn, moșneag. Epitet respectuos dat unuĭ bătrîn din popor: moș Ion. Bunic (numit în Munt. tata moșu). Mold. Unchĭ. Odinioară, fășie (curea, sfoară) de pămînt stăpînită de un moșneag. Pl. Sărbătoare în amintirea morților, cînd se fac pomenĭ. (Îs treĭ moșĭ, adică sărbătorĭ ale moșilor: una în Sîmbăta Morților [Sîmbăta din aintea lăsatuluĭ de sec p. postu Crăcĭunuluĭ], alta la Joĭa mare [ziŭa răstigniriĭ luĭ Hristos], și alta, cea maĭ însemnată, e mobilă și cade pe la sfîrșitu luĭ Maĭ). Bîlcĭ care se face cu ocaziunea acestor sărbătorĭ: mă duc la moșĭ (V. uncheaș). Din moșĭ strămoșĭ, din tată’n fiŭ, din mare vechime (V. get-beget): Româniĭ îs în Dobrogea din moșĭ strămoșĭ. A înșira moșĭ pe groșĭ, V. groș. Iron. La moșiĭ verzĭ (Isp.), la anu cu brînză, la sfîntu Așteaptă, nicĭ-odată.