8 definiții pentru mormăitură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MORMĂITÚRĂ, mormăituri, s. f. (Rar) Mormăit1. [Pr.: -mă-i-] – Mormăi + suf. -tură.

MORMĂITÚRĂ, mormăituri, s. f. (Rar) Mormăit1. [Pr.: -mă-i-] – Mormăi + suf. -tură.

mormăitu sf [At: CANTEMIR ap. TDRG / V: ~răi~, ~moi~, ~rnă~ / P: ~mă-i~ / Pl: ~ri / E: mormăi + -tură] 1-2 Mormăit1 (1, 3).

MORMĂITÚRĂ, mormăituri, s. f. Mormăit1. Urmară cîteva mormăituri nedeslușite, apoi un glas ascuțit: Ioane, Ioane. DUNĂREANU, CH. 28.

mornăitu sf vz mormăitură


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mormăitúră (-mă-i-) s. f., g.-d. art. mormăitúrii; pl. mormăitúri

mormăitúră s. f., g.-d. art. mormăitúrii; pl. mormăitúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MORMĂITÚRĂ s. 1. v. mormăit. 2. v. bombăneală.

MORMĂITU s. 1. mormăire, mormăit. (~ de urs.) 2. bodogăneală, bolboroseală, bombăneală, bombănit, bombănitură, boscorodeală, mormăială, mormăire, mormăit, (prin Olt.) șondoroială, șondoroit. (~ de om nemulțumit.)

Intrare: mormăitură
mormăitură substantiv feminin
  • silabație: mor-mă-i- info
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mormăitu
  • mormăitura
plural
  • mormăituri
  • mormăiturile
genitiv-dativ singular
  • mormăituri
  • mormăiturii
plural
  • mormăituri
  • mormăiturilor
vocativ singular
plural

mormăitură

etimologie:

  • Mormăi + sufix -tură.
    surse: DEX '98 DEX '09