22 de definiții pentru monument (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

monument sn [At: MUMULEAN, C. 26/3 / V: (îrg) ~nam~, (înv) ~mânt, (reg) ~nom~ / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr monument, lat monumentum] 1 Operă de sculptură sau de arhitectură ridicată în amintirea unui eveniment sau a unei personalități. 2 (Pex) Edificiu de mari proporții, cu numeroase elemente arhitectonice sau de ornamentație. 3 Construcție cu o deosebită valoare istorică. 4 (Îs) ~ al naturii Plante, animale, roci care prezintă o mare importanță prin raritatea, frumusețea etc. lor și sunt ocrotite de lege. 5 (Îas) Teritoriu pe care se află monumente (4) ale naturii. 6 (Irn; îs) ~ de prostie Om foarte prost. 7 (Fig) Document istoric de o deosebită valoare. 8 (Fig) Orice operă, document istoric sau creație culturală de mare însemnătate, care constituie mândria culturii unui popor.

MONUMÉNT, monumente, s. n. 1. Operă de sculptură sau de arhitectură destinată să perpetueze amintirea unui eveniment sau a unei personalități remarcabile; p. ext. construcție arhitectonică de proporții mari sau de o deosebită valoare. ♦ Fig. Orice operă, document istoric sau creație culturală de însemnătate națională sau internațională. 2. (În sintagma) Monument al naturii = plantă, animal, formațiune naturală, teritoriu etc. de mare însemnătate științifică sau estetică, considerate bunuri ale întregului popor, ocrotite prin lege și conservate pentru posteritate. – Din fr. monument, lat. monumentum.

MONUMÉNT, monumente, s. n. 1. Operă de sculptură sau de arhitectură destinată să perpetueze amintirea unui eveniment sau a unei personalități remarcabile; p. ext. construcție arhitectonică de proporții mari sau de o deosebită valoare. ♦ Fig. Orice operă, document istoric sau creație culturală de însemnătate națională sau internațională. 2. (În sintagma) Monument al naturii = plantă, animal, formațiune naturală, teritoriu etc. de mare însemnătate științifică sau estetică, considerate bunuri naționale, ocrotite prin lege și conservate pentru posteritate. – Din fr. monument, lat. monumentum.

MONUMÉNT, monumente, s. n. 1. Operă de sculptură sau de arhitectură, menită să amintească un eveniment important sau un personaj ilustru; p. ext. edificiu de proporții mari și cu numeroase elemente arhitectonice sau de ornamentație. Pe drum începui a-i vorbi de frumoasele monumente ale Florenții. ALECSANDRI, O. P. 9. [Ștefan cel Mare] îndată ce cîștiga o izbîndă. nu lipsea a ridica și un monument. NEGRUZZI, S. I 196. Monument funerar v. funerar. Monument istoric v. istoric. Monument al naturii = element al naturii valoros din punct de vedere științific sau renumit prin frumusețea lui naturală. 2. Document istoric de valoare; operă literară, științifică, istorică de valoare. Limba acolo își are temelia... în legi, în instituții, în istorie, în monumentele scrise. RUSSO, S. 64. ◊ Fig. Poporul nostru muncitor a creat acel monument superb și genial care se cheamă poezia populară. GHEREA, ST. CR. II 244. – Pl. și: (învechit) monumenturi (ALECSANDRI, O. P. 287, KOGĂLNICEANU, S. 73).

MONUMÉNT s.n. 1. Lucrare de arhitectură sau de sculptură ridicată în amintirea unui eveniment, a unui personaj ilustru etc.; (p. ext.) construcție mare cu felurite elemente arhitectonice sau ornamentale. 2. (Fig.) Document istoric de mare valoare; lucrare valoroasă care reprezintă ceva deosebit sau care are o semnificație deosebită pentru știința respectivă. ◊ Monument al naturii = plantă, animal, obiect sau fenomen din natură care are o importanță deosebită sau o semnificație specială. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. monument, lat. monumentum].

MONUMÉNT s. n. 1. lucrare de arhitectură, de sculptură ridicată în amintirea unui eveniment, a unui personaj ilustru etc. 2. (fig.) document istoric de mare valoare; lucrare valoroasă care reprezintă ceva deosebit sau are o semnificație deosebită pentru știința respectivă. ♦ ~ al naturii = plantă, animal, obiect, teritoriu etc. care prezintă o importanță științifică deosebită. (< fr. monument, lat. monumentum)

MONUMÉNT ~e n. 1) Construcție arhitectonică care se impune prin valoare sau prin proporțiile sale. 2) fig. Operă artistică, istorică sau științifică de importanță universală. /<fr. monument, lat. monumentum

monument n. 1. lucrare de arhitectură sau de sculptură făcută în memoria unui om mare sau a unui eveniment important; 2. edificiu de mare întindere; 3. fig. operă considerabilă destinată să dureze: monumentele spiritului omenesc.

*monumént n., pl. e (lat. monumentum, d. monére, a aduce aminte. V. mormînt, monstru, mustru). Lucrare arhitectonică saŭ sculpturală făcută în amintirea unuĭ om ilustru saŭ eveniment important: mormîntu luĭ Mausol și columna luĭ Traĭan îs niște celebre monumente. Edificiŭ magnific saŭ colosal: Partenonu e cel maĭ frumos monument al Ateneĭ, mînăstirea Argeșuluĭ e un splendid monument al Româniiĭ. Fig. Carte (operă artistică, literară, științifică) de mare valoare, ca Iliada, Odiseĭa, Eneida, dicționaru luĭ Du Cange ș. a. Primele texte ale uneĭ limbĭ, cum e p. limba fr. populară jurămîntu de la Strassburg (842) saŭ p. limba rom. psaltirea de la Șcheĭa ș. a. Monument funerar, monument rîdicat la un mormînt. Monument public, al statuluĭ saŭ comuneĭ. Monument istoric, monument important p. istoria uneĭ țărĭ.

monoment sn vz monument

monumint sn vz monument

bisérică-monumént (istóric) s. f.„În perioada 29 octombrie – 9 noiembrie, o echipă de specialiști [...] a executat la biserica-monument istoric de la Boiana (ridicată în secolele XXIII) lucrări de desalinizare a picturii murale printr-o metodă originală [...] [care] constă în folosirea fenomenului electroosmotic și a efectului de perturbare termodinamică.” R.l. 11 XI 72 p. 6. ◊ „Păzitorul și spiritul tutelar al bisericii-monument din Țebea împlinește 80 de ani.” R.l. 13 XI 81 p. 1 (din biserică + monument [istoric])

cásă-monumént s. f. Casă considerată monument istoric sau artistic ◊ „La nr. 24 există o casă-monument de trei caturi.” Sc. 21 VI 64 p. 4; v. și R.l. 25 XI 66 p. 6 (din casă + monument)

clădíre-monumént s. f. Clădire cu valoare de monument (istoric, de artă) ◊ „Polonia este bogată în clădiri-monumente istorice.” Sc. 23 V 63 p. 5. ◊ „Vizavi de clădirea veche, clădirea-monument de artă a Școlii superioare de arhitectură.” I.B. 10 III 78 p. 1 (din clădire + monument)

oráș-monumént s. n. Oraș cu numeroase monumente; oraș care prin el însuși este un monument ◊ „Cu tot caracterul său de «oraș-monument» Leningradul este mereu tânăr.” Sc. 6 XI 63 p. 3. ◊ Orașe-monumente [...] monumente ale civilizației umane: Persepolis și Veneția.” I.B. 22 I 72 p. 2. ◊ „Veneția este un oraș-monument, o splendidă concretizare a imaginației și frumosului.” Lit. 3234/95 p. 1 (din oraș + monument)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

monumént s. n., pl. monuménte

monumént s. n., pl. monuménte


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

MONUMENT. Subst. Monument; monument istoric; vestigiu (livr.), relicvă; monument de artă; monument arhitectonic; monument al naturii. Monument funerar, piatră funerară, lespede funerară, cenotaf (livr.); columbar, columelă (rar), dolmen, mausoleu, menhir, osuar, panteon, piramidă, sarcofag, stelă funerară. Monument megalitic, megalit; trilit. Statuie, statuetă; acrolit; acroteră; amoraș; ațlant, colos, gigant; paladiu; sfinx; statuie ecvestră; tanagră; triton. Bust, tors. Coloană, columnă, monolit. Turn, foișor, turlă; castel; fortăreață, castru, cetate, cetățuie. Edificiu, construcție; peripter, templu, bazilică, catedrală, biserică, bisericuță (dim.); pagodă; minaret; geamie, moschee. Monumentalitate; sculpturalitate. Artă monumentală, artă statuară, statuară. Arhitecturâ. Sculptură. Arhitect. Sculptor. Adj. Monumental; arhitectonic, arhitectural; sculptural, statuar; sculptat. Vb. A ridica (a înălța) un monument; a ridica o statuie; a zidi un templu; a construi o piramidă. A sculpta, a dura în piatră. V. artă, artist, așezămînt de cult, construcție.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AERE PERENNIUS v. EXEGI MONUMENTUM AERE PERENNIUS.

COMISIA PENTRU OCROTIREA MONUMENTELOR NATURII, instituție înființată în anul 1930, sub denumirea de Comisiunea Monumentelor Naturii; este afiliată Academiei Române (din 1950); are sarcina de a inventaria monumentele naturii și de a adopta măsuri pentru ocrotirea lor. Pînă în prezent a delimitat c. 400 de rezervații naturale (ex. Parcul național Retezat, Polița cu Crini din Ceahlău, Valea Fagilor din N M-ților Măcin, Pădurea Letea, lacul și pîrîul Pețea etc.) și a declarat monumente ale naturii o serie de elemente floristice (ex. laleaua Cazanelor, floarea de colți) și faunistice (ex. rîsul, nagîțul, ciocîntorsul). C. a propus, pe baza unor studii fundamentate, constituirea a încă 11 parcuri naționale (Rodna, Călimani, Ceahlău, Piatra Craiului, Delta Dunării ș.a.) realizate în 1990 și reglementarea prin legi a protecției mediului înconjurător.

arată toate definițiile

Intrare: monument
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monument
  • monumentul
  • monumentu‑
plural
  • monumente
  • monumentele
genitiv-dativ singular
  • monument
  • monumentului
plural
  • monumente
  • monumentelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DN, DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monument
  • monumentul
  • monumentu‑
plural
  • monumenturi
  • monumenturile
genitiv-dativ singular
  • monument
  • monumentului
plural
  • monumenturi
  • monumenturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)