opțiuni

9 definiții pentru monțian


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MONȚIÁN, -Ă, monțieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al eocenului inferior, caracterizat prin faună de gasteropode, lamelibranhiate și foraminifere. 2. Adj. Care aparține monțianului (1), privitor la monțian; din monțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. montien, germ. Montien, engl. Montian.

MONȚIÁN, -Ă, monțieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al eocenului inferior, caracterizat prin faună de gasteropode, lamelibranhiate și foraminifere. 2. Adj. Care aparține monțianului (1), privitor la monțian; din monțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. montien, germ. Montien, engl. Montian.

monțian [At: LTR / P: ~ți-an / Pl: ~ieni, ~iene / E: fr montien, ger montien, eg montian] (Glg) 1 sn Prim etaj al eocenului inferior, caracterizat îndeosebi prin anumite specii de gasteropode, lamelibranhiate și foraminifere. 2 a Care aparține monțianului (1).

MONȚIÁN s. n. (Geol.) Etajul inferior al paleocenului.

MONȚIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al paleocenului sau ultimul etaj al cretacicului superior. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ți-an. / < fr. montien, cf. Mons – oraș în Belgia].

MONȚIÁN, -Ă adj., s. n. (din) primul etaj al paleocenului (sau ultimul al cretacicului superior). (< fr. montien)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

monțián1 (-ți-an) adj. m., pl. monțiéni (-ți-eni); f. monțiánă, pl. monțiéne

monțián2 (-ți-an) s. n.

monțián adj. m. (sil. -ți-an), pl. monțiéni (sil. -ți-eni); f. sg. monțiánă, pl. monțiéne

monțián s. n. (sil. -ți-an)

Intrare: monțian
  • silabație: -ți-an
adjectiv (A21)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monțian
  • monțianul
  • monțianu‑
  • monțiană
  • monțiana
plural
  • monțieni
  • monțienii
  • monțiene
  • monțienele
genitiv-dativ singular
  • monțian
  • monțianului
  • monțiene
  • monțienei
plural
  • monțieni
  • monțienilor
  • monțiene
  • monțienelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)