MOLEȘÁG s. n. v. moloșag.

MOLOȘÁG s. n. (Regional) Moină¹ (1). Iarna, cînd cîntă cocoșii. . . e semn cum că vremea are să se moaie, va fi cald sau moloșag. MARIAN, S. R. I, 120, cf. id. O. I, 352, PAMFILE, VĂZD. 2. Era așa, după o vreme de moloșag, cam pe la aprinsul luminărilor. Omătul muiat începea să înghețe iar. SADOVEANU, O. V, 261, cf. XIII, 984. Are să vie primăvara . . . are să vie ! Auzi, cîntă cocoșii a moloșag. CAMILAR, N. II, 303, cf. 300. Cînd cîntă cucoșii ziua, e a moloșag. ȘEZ. VI, 29. După cîteva zile de ger aspru, a venit un moloșag, de credeai că-i aproape primăvară. Com. din PIATRA-NEAMȚ. ◊ (Adjectival) De Bobotează . . . dacă vremea a fost moloșagă, se va înăspri. ZANNE, P. IX, 390, cf. PAMFILE, VĂZD. 10. – Pl.: moloșaguri. - Și: moleșág s. n. SCRIBAN, D., PAMFILE, J. II, 155. – Moale¹ + suf. -oșag.

moleșag sn vz moloșag

moleșág și moloșág n., pl. urĭ (d. moleșesc, dar cp. și cu ung. molyhosság, lucru moale ca pufu vegetal). Est. Moĭnă, topirea zăpeziĭ: pe vreme de moloșag (Sadov. VR. 1911, 7, 6).

moloșag sn [At: MARIAN, S. R. I, 120 / V: ~leșag / Pl: ~uri / E: moale¹ + -oșag] (Reg) Moină¹ (1).

MOLOȘAG s. n. (Mold.) Moină. Era sară de iarnă, cu moloșag și pîclă. SADOVEANU, F. J. 740.

MOLOȘAG ~gă (~gi, ~ge) reg. 1) (despre timp) Care este călduros și umed (de obicei iarna, după îngheț). 2) (despre persoane) Care este lipsit de energie și voință. /moale + suf. ~oșag

moloșag n. Mold. muiarea gerului și a zăpezii. [V. moale].

moloșág, V. moleșag.

moloșag (reg.) s. n., pl. moloșaguri

moloșag (reg.) s. n., pl. moloșaguri

moloșag s. n., pl. moloșaguri

MOLOȘAG s. v. moină.

moloșag s. v. MOINĂ.

moloșág, s.n. v. mulăceag („ospăț, petrecere”).

moloșag, s.n. – v. mulăceag („ospăț, petrecere”).