Definiția cu ID-ul 1335577:

Tezaur

MOHORÎȚÍ vb. IV. T r a n z. (Mold.) A înroși. [Apa de ploaie] albeaște [florile] și le rușeaște. . ., mohorîțeaște. VARLAAM, C. 113. Îi bătu făcîndu-le rane destule și mohorîțîndu-le trupurile de sînge. dosoftei, v. s. ianuarie 43v/2, cf. februarie 69r/17. Împăratul dedesupt scrise mie slobodzire cu șar roșiu deagetele sale încruntă despuitoare și le-au mohorățit cu sîngele său. MOLiTVENIC (sec. XVII), 306. În acest vas. . . se pune părul (lîna) la mohorțit (se face roșu înflorit), apoi se scoate și se usucă. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 160, cf. 130, 133. ♦ A vopsi în vioriu (MARIAN, CH. 54) sau într-o culoare închisă (ȘEZ. XIX, 12). Dar și aceste lînețe, nainte de ce încep a le înnegri, le mohorățesc . . . și abia după ce s-au mohorățit se iau la negrit. MARIAN, CH. 43. – Prez. ind.: mohorîțesc. - Și: mohorțí vb. IV. – V. mohorît.