mogoandă sf vz mohoandă

mahoandă sf vz mohoandă

moandă sf vz mohoandă

moandră sf vz mohoandă

moantă sf vz mohoandă

mogândă sf vz mohoandă

mohandă sf vz mohoandă

mohoandă sf [At: LB / V: ~ha~, mogo~, mogân~, moa~, moandră, moantă, mah~ / Pl: ~de / E: nct] 1 (Trs, Ban) Momâie (7). 2 Trs; dep) Femeie lipsită de putere sau neîndemânatică, proastă Vz mohoi, mohonie. 3 (Reg; îf moandră; pbl) Femeie nesociabilă.

mohoandă f. Tr. femeie proastă din născare. [Origină necunoscută].

mogîndă (Trans.) f., pl. e, mogîndeáță, mogîld- și mogîrd- f., pl. ețe (ca și măgădan, mogîldan, mocîrțan. Cp. și cu ung. magandok, maganc, solitar, sihastru). Fam. Matahală, momîĭe, monstru cu forme confuze (ca pin întuneric orĭ de departe). – În nord măgăĭáță, măguĭáță (pl. ĭețe), mohondeață; la Agîrb. Int. 114, mohîndeață. Și măhúĭe, stahie.

mohoándă f., pl. e (var. din mogîndă). Trans. Femeĭe proastă.

mohoandă, mohoande, s.f. (reg.) femeie proastă.

MOGOÁNDĂ s. f. v. mohoandă.

MAHOANDĂ s. f. v. mohoandă.

MOHOÁNDĂ s. f. 1. (Prin Transilv., Ban.) Momîie (3). Cf. LB. Luni dimineața pleacă prin sat ospețănii cu țurca (ceva mohandă de lemn de s-adună copiii ca la comedie). A II 12. 2. (Transilv.) Epitet dat unei femei lipsite de putere sau neîndemânatice, proaste, toante. V. m o h o i, m o h o n i e. Deodată auzi două bătăi discrete în ușă, care-l deșteptară de-a binelea. „O fi bătrînă mohoandă”, își zise. BENIUC, M. C. I, 412, cf. id. V. CUC, 40, GR. S, VI, 240. Bate-mâ, Doamne, cu joarda, Nu mă bate cu mohoanda ! VICIU, GL. O mohoandă mare, proastă. ALR II 3 670/95. O mohoandă de muiete. ib. 3 670/279, cf. MAT. DIALECT, I, 81, LEXIC REG. 117. ♦ (Regional; în forma moandră) Femeie „dosnică” (Bonț-Gherla). Cf. PAȘCA, GL. – Pl.: mohoande. - Și: mohándă, mogoándă (CIHAC, II, 516, PASCU, C. 64), mogîndă (SCRIBAN, D.), moándă (ȘEZ. III, 71), moăndră, moántă (LEXIC REG. 117), mahoándă s. f. – Etimologia necunoscută. Cf. m o g î l d e a ț ă.