moață¹ sf [At: GOROVEI, C. 76 / Pl: ~țe / E: cf moț¹] (Reg) Oaie cu păr lung.

moață² sf [At: BĂCESCU, P. 37 / Pl: ~țe / E: cf moacă, moț¹] (Iht; reg) Zglăvoacă (Cottus gobio).

MOȚ², MOAȚĂ, moți, moațe, s. m. și f. Nume dat locuitorilor din jurul Abrudului și Câmpenilor; p. ext. locuitorii autohtoni din partea centrală a Munților Apuseni; moțogan. – De la moț¹.

MOȚ², MOAȚĂ, moți, moațe, s. m. și f. Român din Munții Apuseni; moțogan. – Cf. moț¹.

MOȚ ², MOAȚĂ, moți, moațe, s. m. și f. Romîn din Munții Apuseni (ținutul Cîmpenilor, al Abrudului și al Zlatnei). Vinerea era tîrg și moții veniți în căruțe... ascultau uimiți cuvintele mormăite de Lupul sau de Pantelimon. DUMITRIU, N. 188. ◊ (Adjectival) Am păstrat pentru sfîrșit, ca pe un omagiu, rîndurile în care voi vorbi despre munca femeilor moațe. BOGZA, Ț. 44.

moață s. f., g.-d. art. moaței; pl. moațe

moață s. f., g.-d. art. moaței; pl. moațe

moață s. f., g.-d. art. moaței; pl. moațe

MOAȚĂ s. v. zglăvoacă.

MOAȚĂ s. (reg.) moțogancă. (E ~ de origine.)

moață s. v. ZGLĂVOACĂ.

MOAȚĂ s. (reg.) moțogancă. (E ~ de origine.)

MOÁȚĂ¹ s. f. (Regional) Oaie cu păr lung, Cf. GOROVEI, C. 76, MAT. FOLK. 1255, 1476, CHEST. V. 76/85. - Pl..: moațe. – Cf. m o ț¹.

MOÁȚĂ² s. f. (Iht. ; regional) Zglăvoacă (Cottus gobio). BĂCESCU, P. 37, cf. 170, 171. - Pl.: moațe. – Cf. m o a c ă, m o ț¹.