MOȚĂIT s. n. Moțăială. – V. moțăi.

MOȚĂITURĂ, moțăituri, s. f. (Rar) Moțăială. [Pr.: -ță-i-] – Moțăi + suf. -tură.

moțăit², ~ă a [At: AGÂRBICEANU, D. Ț. 129 / V: ~țoiat / Pl: ~iți, ~e / E: moțăi²] (Trs) Ud leoarcă.

moțăit¹ sn [At: DELAVRANCEA, T. 89 / E: moțăi¹] Moțăială (3).

moțăitură sf [At: SANDU-ALDEA / Pl: ~ri / E: moțăi¹ + -itură] Moțăială (3).

moțoiat, ~ă a vz moțăit²

MOȚĂIT, moțăituri, s. n. Moțăială. – V. moțăi.

MOȚĂITURĂ, moțăituri, s. f. Moțăială. [Pr.: -ță-i-] – Moțăi + suf. -tură.

MOȚĂIT s. n. Moțăială. Noaptea, nu mai vezi moțăitul prefăcut al cocoanelor. DELAVRANCEA, la CADE.

MOȚĂITURĂ, moțăituri, s. f. Moțăit. El răspunse cu o moțăitură ușoară din cap. SANDU-ALDEA, la CADE.

moțăit s. n.

moțăitură (rar) (desp. -ță-i-) s. f., g.-d. art. moțăiturii; pl. moțăituri

moțăit s. n.

moțăitură (rar) (-ță-i-) s. f., g.-d. art. moțăiturii; pl. moțăituri

moțăit s. n.

moțăitură s. f. (sil. -ță-i-), g.-d. art. moțăiturii; pl. moțăituri

MOȚĂIT s. v. ațipire.

MOȚĂITURĂ s. v. ațipire.

moțăit s.n. aromeală, aromire, ațipeală, ațipire, dormitare, moțăială, moțăire, moțăitură, picoteală, picotire, piroteală, pirotire, somnolență, toropeală, <livr.> somnolaritate, <rar> dormitat, semisomn, somnie, <reg.> clipoceală², clipocire², picuială, pioceală, pircoteală, pircotit, somnoreală, somnoroșeală, <înv.> apestire, somnărie, somnorie, somnoroșie, somnoșare.

moțăitură s.f. aromeală, aromire, ațipeală, ațipire, dormitare, moțăială, moțăire, moțăit, picoteală, picotire, piroteală, pirotire, somnolență, toropeală, <livr.> somnolaritate, <rar> dormitat, semisomn, somnie, <reg.> clipoceală², clipocire², picuială, pioceală, pircoteală, pircotit, somnoreală, somnoroșeală, <înv.> apestire, somnărie, somnorie, somnoroșie, somnoșare.

MOȚĂIT s. ațipeală, ațipire, dormitare, moțăială, moțăire, moțăitură, picoteală, picotire, piroteală, pirotire, somnolență, toropeală, (rar) somnie, (reg.) picuială, pioceală, somnoreală, (Mold.) clipoceală, clipocire, (prin Munt.) pircoteală, pircotit, (înv.) somnoroșie. (Stare de ~.)

MOȚĂITURĂ s. ațipeală, ațipire, dormitare, moțăială, moțăire, moțăit, picoteală, picotire, piroteală, pirotire, somnolență, toropeală, (rar) somnie, (reg.) picuială, pioceală, somnoreală, (Mold.) clipoceală, clipocire, (prin Munt.) pircoteală, pircotit, (înv.) somnoroșie. (Stare de ~.)

moțăit, -ă, moțăiți, -te, adj. (reg.) ud leoarcă.

MOȚĂÍT², -Ă adj. (Prin Transilv.) Ud leoarcă. Cf. m o ț ă i². Îl prind de picioare și-l cufundă în apă, cu capul în jos, pînă la tălpi. . . Peste cîteva clipe îl scot moțoiat. AGÎRBICEANU, D. Ț. 129. Îi plouat de-i tot moțăit. VICIU, S. GL. – Pl.: moțâiți, -te. – Și: moțoiát, -ă adj. – V. moțăi².

MOȚĂIT¹ s. n. Moțăială. Noaptea nu mai vezi salutările înțepate ale oamenilor mari, nici moțăitul prefăcut al cocoanelor. DELAVRANCEA, T. 89. – V. moțăi¹.

MOȚĂITURĂ s. f. Moțăială. El răspunse cu o moțăitură ușoară din cap. SANDU-ALDEA, ap. CADE. – Pl.: moțăituri. – Moțăi¹ + suf. -tură.