MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

moșmăi v vz moșmoni¹

moșmoli v vz moșmoni¹

moșmoni¹ [At: SLAVICI, N. II, 233 / V: ~măi, ~oli / Pzi: ~nesc, 3 și (rar) moșmone / E: nct] 1-2 vir A face mișcări încete și greoaie. 3-4 vir A lucra neîndemânatic, fără spor Si: a se mocăi (1), a se mocoși. 5-6 vir A mânca încet și molfăind. 7-8 vti A face ceva cu gesturi mărunte, neprecise, pentru a-și ascunde scopul Si: a moșcondi. 9 vi A-și face de lucru. 10 vt (Rar) A învârti, a trece de colo-colo cu mișcări mărunte. 11 vi A umbla dibuind încoace și încolo după ceva. 12 vi (Spc; d. animale) A adulmeca.

moșmoni² vi [At: IZV IV, nr. 2, 6 / Pzi: ~nesc / E: nct] (Olt) A mijloci.

MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

MOȘCONDÍ vb. IV v. moșmoli.

MOȘCOTÍ vb. IV v. moșmoli.

MOȘMÎNDÍ vb. IV v. moșmoli.

MOȘMOLÍ, moșmolesc, vb. IV. Intranz. 1. A face mișcări încete și neprecise. Obicinuită a primi vizite în timpul acesta, ea nu era cîtuși de puțin mirată cînd auzi că cineva moșmolește la ușa ei. SLAVICI, N. II 270. 2. A lucra încet și fără spor, cu prea multă migală sau neîndemînatic; a se mocăi, a mocoși. Ce dracu moșmolești acolo, femeie? C. PETRESCU, Î. II 205. Pe cînd el moșmolea la nojița opincii din stînga, iată și căpitanul de jurnă. SLAVICI, N. II 233. – Variante: (regional) moșcondí (VLAHUȚĂ, O. A. II 253), moșcotí (SLAVICI, O. I 66), mosmîndí, moșmoní vb. IV.

MOȘMONÍ vb. IV v. moșmoli.

A SE MOȘMONÍ mă ~ésc intranz. 1) A lucra încet fără spor; a se mocăi; a se mocoși; a migăli; a bichiri. 2) A se mișca încet și greoi. 3) fam. A căuta cu greu (pipăind cu mâinile prin întuneric); a bâjbâi; a dibui. /Orig. nec.

moșmândì v. V. moșmoli.

moșmolì (moșmândì) v. a migăi. [Cf. moșmoală].

moșcondésc, moșcotésc, moșmîndésc, moșmonésc și -lésc v. intr. (imit. d. moș-moș, huĭetu mînilor cînd bîjbîĭe, ca și foș-foș, foșnesc; ung. bosogni, a fojgăi, a mișuna; ngr. musmunévo, adulmec, musunízo, trag aer pe nas: rus. nĭúhatĭ, a adulmeca, sîrb. njušiti, a mușlui. V. fojgăĭesc și mușluĭesc). Vest. Fam. Mocoșesc. – Și mișcodesc (VR. 1913, 7-8, 51), moșmăĭ saŭ -ĭesc și moșmoĭesc. În Trans. și moșogăĭesc și -oĭesc.

móșmăĭ și -ĭésc, -oĭésc, moșmîndésc, moșmolésc, V. moșcondesc.

moșmonésc, V. moșcondesc.

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmoní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 sg. și pl. moșmoneáscă