mlaci ssp [At: POLIZU / V: mace, maci, maci, maici, mlaji, mitici, mleci, mlecuri / E: cf bg мляч] 1 (Reg) Materii hormonale pe care le secretă animalele, în special vacile și iepele, în perioada de rut sau la fatat. 2 Hormoni sexuali la oameni. 3 (Reg) Mucozitate. 4 (Reg) Flegmă. 5 (Reg) Bale. 6 (Buc) Materii purulente.

MLACĂ, mlăci, s. f. (Reg.) Mlaștină, smârc. – Din bg., sb. mlaka.

mace ssp vz mlaci corectat(ă)

maci ssp vz mlaci corectat(ă)

maclă² sf vz mlacă

măci¹ s vz mlaci

mălci ssp vz mlaci

mlacă sf [At: (a. 1556) CUV. D. BĂTR. I, 244/23 / V: maclă / Pl: ~aci / E: bg млака, srb mlaka] (Ban; Trs) 1 Loc apătos, mocirlos. 2 Mlaștină.

mlaji ssp vz mlaci

mlăci ssp vz mlaci

mleci² ssp vz mlaci

mlecuri ssp vz mlaci

MLACĂ, mlăci, s. f. (Reg.) Mlaștină, smârc. – Din bg., scr. mlaka.

MLACĂ, mlăci, s. f. (Regional) Teren mlăștinos, mlaștină, smîrc. Printre afini și ienuperi, sui mlaca Cernatului pînă în vîrful muntelui. ODOBESCU, S. A. 430.

mlacă f. mlaștină: sui mlaca Cernatului până în vârful muntelui OD. [Serb. MLAKA].

mlácă f., pl. ăcĭ (vsl. sîrb. mlaka, bg. mlaká, mlaștină, d. mlac, căldicel, adică „loc de unde izvorăște apă căldicică”, ca topliță, care, de la „baĭe caldă naturală”, a ajuns să însemne „băltoagă”. V. mlaștină). Vest. Rar. Loc mlăștinos.

mlacă (reg.) s. f., g.-d. art. mlăcii; pl. mlăci

mlacă (reg.) s. f., g.-d. art. mlăcii; pl. mlăci

mlacă s. f., g.-d. art. mlăcii; pl. mlăci

mlacă (mlăci), s. f. – Mocirlă, mlaștină. Sb., rut. mlaka (Tiktin). În Olt. și Banat. – Der. mlăcos, adj. (mocirlos); mlaștină, s. f. (mocirlă), probabil în loc de *mlaciștină, din pl. sau mai curînd de la un dim. *mlačka (după Scriban, de la un sl. *mlaščina; după Pușcariu, Conv. Lit., XXXVIII, 463, din alb. mlašk, cf. Philippide, II, 724; după Conev 40, din sl. mlaština, care nu ne e clar); mlăștinos, adj. (mocirlos); mlaștiniță, s. f. (plantă, Epipactis palustris).

MLACI s. v. puroi.

mlaci s. v. PUROI.

MLACĂ s. v. băltoacă, mlaștină, mocirlă, smârc.

mlacă s. v. BĂLTOACĂ. MLAȘTINĂ. MOCIRLĂ. SMÎRC.

mlácă, mlăci, s.f. (reg.) Mlaștină, mocirlă. ■ (top.) Valea Mlăcii, afluent al râului Săpânța; La Mlăci, zece mlaștini, cu o suprafață totală de 16 ha, amplasate într-un crater vulcanic, situate pe Valea Mlăcii, în Munții Igniș; La Mlacă, mlaștină situată pe Dealurile Maramureșului, pe partea dreaptă a Văii Ieudișor, într-o depresiune, fost lac. – Din bg., scr., ucr. mlaka „mlaștină” (DEX, MDA), din mlac „loc de unde izvorește apă caldă” (Scriban).

mlacă, mlăci, s.f. – (reg.) Mlaștină, mocirlă. ♦ (top.) Valea Mlăcii, afluent al râului Săpânța; La Mlăci, zece mlaștini, cu o suprafață totală de 16 ha, amplasate într-un crater vulcanic, situate pe Valea Mlăcii, în Munții Igniș (Timur, 2007: 19); La Mlacă, mlaștină eutrofă situată pe Dealurile Maramureșului, pe partea dreaptă a Văii Ieudișor, într-o depresiune, fost lac (Timur, 2007: 31). – Din bg., scr., ucr. mlaka „mlaștină” (Tiktin, cf. DER; DEX, MDA), din mlac „loc de unde izvorește apă caldă” (Scriban).

MLACI subst. pl. 1. (Regional) Materii hormonale pe care le secretă vitele mari (în special vacile și iepele) în perioada de rut sau la fătat. Aproape fiecare miel de nou fătat trebuia zvîntat de „mlacii” nașterii, trăgînd cu mîna în lungul întregului lui corp. DRAGOMIR, O. M. 8, cf. RĂDULESCU-CODIN, CIAUȘANU, V. 177. Linẑe vaca vitălu Șî oaia mielu dă mlaŝ. ARH. FOLK. III, 135, cf. ALR I 1073/348, 1074/5, 116, 298, 345, A III 2, 7, 17, GLOSAR REG. ♦ Hormoni sexuali la oameni (Drăgușeni-Pașcani). Cf. A VI 26. 2. (Regional) Mucozitate; flegmă; bale. Cf. POLIZU, CIHAC, II, 199, DDRF, GHEȚIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. Pe coastă-n sus boii suflă greu și scot mlăci la gură. CV 1949, nr. 8, 35. 3. (Prin Bucov.) Materii purulente. Cf. ȘEZ. III, 71. – Și: mlaji (DDRF), mlăci, mleci (A III 7), mlécuri (ib. 2), maci (POLIZU, ALR I 1074/298) máce (RĂDULESCU-CODIN, CIAUȘANU, V. 177, ALR I 1073/348, 1074/345), măci (A I 35), mălci (ib. 13, 20) subst. pl. – Cf. bg. м л я ч.

MÁCE subst. pl. v. mlaci.

MACI subst. pl. v. mlaci.

MÁCLĂ² s. f. v. mlacă.

MĂCI¹ subst. v. mlaci.

MĂLCI subst. pl. v. mlaci.

MLÁCĂ s. f. (Ban., Transilv.) Loc apătos, mocirlos; mlaștină, smîrc. Sleamea mlacilor (a. 1556). CUV. D. BĂTR. I, 244/13. De aci să întoarce spre Haref.. . pîn' în mlaca Stanii (a. 1751). IORGA, S. D. VII, 38, cf. ODOBESCU; S. III, 179, L. COSTIN, GR. BĂN. 138, CHEST. II 70/8, 73/8, 11, IV 63/172. - Pl.: mlaci. - Și: măclă s. f. ALR I 396/180. – Din bg. млака, scr. mlaka.

MLĂCI subst. pl. v. mlaci.