mizuină sf vz miezuină

mizuínă, V. mezuină.

MIEZUINĂ, miezuini, s. f. (Pop.) 1. Hat, răzor (între ogoare). 2. Gard care desparte două case, două proprietăți. [Pl. și: miezuine] – Cf. miez, mejdină.

mieziuină sf vz miezuină

miezuină sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) ~ziuină, ~imă, ~unie, miz~ / Pl: ~ni, ~ne / E: ns cf. miez, mejdină] 1 Răzor între două ogoare. 2 Hotar între două regiuni, provincii sau țări. 3 (Pop) Gard despărțitor. 4 (Pop) Perete dintre două case, dintre o casă și un grajd sau dintre camerele de locuit și tindă. 5 (Pop) Spațiu liber dintre două case. 6 (Ban; Trs) Pârleaz. 7 (Reg, îf ~zunie) Zgârci al nasului Cf mijlocar (14). 8 (Reg) Livadă de lângă casă. 9 (Reg; pbl) Hrană strânsă pentru iarnă de animale Vz mișină.

miezunie sf vz miezuină

MIEZUINĂ, miezuine, s. f. (Pop.) 1. Hat, răzor (între ogoare). 2. Gard care desparte două case. – Cf. miez, mejdină.

MIEZUINĂ, miezuine, s. f. (Regional) Brazdă, fîșie îngustă de pămînt care formează hotarul dintre două locuri; hat, răzor. Ține porumbei, și a mai sădit și-un șir de salcîmi de-a lungul miezuinei. SLAVICI, N. I 252. – Pronunțat: mie-.

mezuínă și mĭezuínă f., pl. ĭ și e (var. din mejdină saŭ ceh. mezina, mezuină, după vizuină. V. mejdină). Munt. Trans. Hat, răzor, răstav, hotar între ogoare. – În BSG. 1922, 163: (Prah.): mĭezuină, hotar de gard. În Bc. (rev. I. Crg. 6, 315) mizuină, livadă lîngă casă.

mĭezuínă, V. mezuină.

miezuină (pop.) s. f., g.-d. art. miezuinii; pl. miezuini

miezuină (pop.) s. f., g.-d. art. miezuinii; pl. miezuini

miezuină s. f., g.-d. art. miezuinii; pl. miezuini

MIEZUINĂ s. v. frontieră, graniță, hat, hotar, limită teritorială, răzor.

miezuină s. v. FRONTIERĂ. GRANIȚĂ. HAT. HOTAR. LIMITĂ TERITORIALĂ. RĂZOR.

miezunie, miezunii, (dial. mnezunie), s.f. – (reg.) Hat, mejdă, hotar. – Din miez „mijloc” (< lat. medius), cf. mezuină.

MIZUINĂ s. f. v. miezuină.

MIEZIUÍNĂ s. f. v. miezuină.

MIEZUÍNĂ s. f. 1. Hat, răzor (între două ogoare). Cf. LB, BARCIANU, V., LM, DDRF. Dl. Crețu scoase mapa și-i arătă miezuină: cu un stînjin venea încă mai mult pe partea lui Crețu. AGÎRBICEANU, D. Ț. 116. Cum se hotăresc . . . miezuinele, Așa să se hotărească Și să se despărțească Gura lui N. N. cea rea. MARIAN, V. 47, cf. REV. CRIT. IV, 145, com. din FRATA-TURDA, CHEST. IV 29/149, ALRM SN I h 2, A V 21. ♦ Hotar între două regiuni, între două provincii sau între două țări. M-am mirat cum și natura a demarcat hotarul Rusiei, căci o mică ridicătură, formînd miezuină între dînsa și Prusia, sta încă învălită în mantaua intactă de nea. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 202. Despărțăminte de trupe. . . trec preste mieziuini și calcă pămîntul stătătoriu sub auctoritatea banală. BARIȚIU, P. A. II, 232, cf. ALEXI, W. 2. (Popular) Gard care desparte două case sau două proprietăți etc.; perete care desparte două case, o casă de un grajd alăturat, tinda de camerele de locuit; spațiul liber dintre două case. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Unul dintre vecinii lui. . . a sădit și-un șir de salcîmi de-a lungul miezuinei: ziua toată, porumbeii țopăiesc pe tăblițe de pe casa lui. SLAVICI, N. I, 252, cf. DDRF, JAHRESBER. IV, 329, SIMA, M. 184, CADE, SCRIBAN, D., PĂCALĂ, M. R. 414, ALR I 948/278, 280, 283, 290, 337, 339, 782, ALR II/784, 833, A VI 32, MAT. DIALECT. I, 212. ♦ (Prin nord-estul Ban. și prin sud-vestul Transilv.) Pîrleaz. Cf. CHEST. II 413/7, A II 9. ♦ (Regional; în forma miezunie) Zgîrciul nasului (Borșa-Vișeu de Sus). Cf. m i j l o c a r (I 12). Cf. ALRM II/I h 17/362. ♦ (Regional) Livadă lîngă casă (Larga-Tîrgu Ocna). I. CR. VI, 315. 3. (Regional) „Strînsură pentru iarnă”. V. m i ș i n ă. I. CR. VI, 152. Am găsit o mnizuină cît baniță de alune strînse de veveriță. ib. – Pl.: miezuini și miezuine. – Și: (regional) miezuímă (CHEST. IV 29/149), miezunie (ALR I 948/278, 280, 283, 290, 337, 339, ALRM II/I h 17/362, MAT. DIALECT, I, 212), mieziuínă, mizuínă s. f. Cf. m i e z, m e j d i n ă.

MIEZUNÍE s. f. v. miezuină.