mirahor sm vz imbrohor

IMBROHOR, imbrohori, s. m. Persoană trimisă de sultan în Țările Române cu înalte misiuni politice. – Din tc. imbrohor.

ibrior a, sm vz imbrohor

imbrihor sm vz imbrohor

imbrohor sm [At: M. COSTIN, ap. DA / V: ~rih~, imirah~, mirah~, miriah~ / Pl: ~i / E: tc imbrojor] (Tcî) 1 Funcție de comis trimis de Poarta otomană pentru a mazili pe domn sau pentru a da învestitura noului domn. 2 Persoană cu funcția de imbrohor (1). 3 (Îc) Buiuc-~ Funcție de mare comis al sultanului. 4 (Îac) Persoană cu funcția de imbrohor (3).

imirahor sm vz imbrohor

IMBROHOR, imbrohori, s. m. Persoană trimisă de sultan în țările noastre cu înalte misiuni politice. – Din tc. imbrohor.

IMBROHOR, imbrohori, s. m. (Turcism învechit) Persoană trimisă de sultan în țările noastre, cu misiunea de a detrona un domn sau de a înscăuna un domn nou. Imbrohorul sau comisul împărăției azvîrli vălul de mazilie pe capul Brîncoveanului. ODOBESCU, S. I 256. Sultanul din foișor Dete semn lui imbrohor. ALECSANDRI, P. P. 211.

imbrohor m. od. comisul împărătesc care era trimis în țările române cu înalte misiuni politice, uneori ca să mazilească pe Domn și să dea învestitura noului numit: Sultanul din foișor dete semn lui imbrohor POP. [Turc. IMBROHOR, lit. căpetenia grajdului].

imbrihór, V. imbrohor.

imbrohór m. (turc. imbrohor, emir-i ahor, grăjdaru sultanuluĭ, d. ar. emir, emir, șef, și pers. ahor, grajd). Vechĭ. Trimesu sultanuluĭ în țările româneștĭ (p. mazilire, investură ș. a.). – Și imbrihor. Literar și imirahor. V. connetable.

imirahór, V. imbrohor.

imbrohor s. m., pl. imbrohori

imbrohor s. m., pl. imbrohori

imbrohor s. m., pl. imbrohori

imbrohor (imbrohori), s. m. – Grăjdar al sultanului. – Var. imbrihor. Tc. imbrihor (Șeineanu, III, 70). Sec. XVII, înv.

MIRAHÓR s. m. v. imbrohor.