mintuță sf [At: JAHRESBER. VIII, 115 / V: ~tiuță / Pl: ~țe / E: minte + -uță] 1-2 (Rar; șhp) Mintuliță (1-2).

mintiuță² sf vz mintuță

Mint/a, -ea, -ici, -oiu, -uță v. Dometie II 3.2

MINTÚȚĂ s. f. (Rar) Mintuliță. Cf. JAHRESBER. VIII, 115. Știi tu ce mintiuță are copilul tău. T. POPOVICI, SE. 581. - Pl.: mintuțe. – Și: mintiúță s. f. – Minte + suf. -uță.

MINTlUȚĂ² s. f. v. mintuță.