MILOSÎRDÍ vb. IV. Refl. (Învechit; adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „spre”) 1. A se milostivi (1). Un samareanin . . . milosîrdi-se. CORESI, EV. 388. De neputința lui milosirdindu-se. CANTEMIR, IST. 149. 2. A se milostivi (2). Și se milusîrdi I[su]s, pipăi ochii lor și iată văzură. TETRAEV. (1 574), 235. Să vor milosîrdi spre ei. BIBLIA (1688), 249²/51. – Prez. ind.: milosîrdesc. – Și: milosîrdi, milusîrdi vb. IV. – Din slavonul милосръдити.