milosârdnic, ~ă [At: (a. 1771) BV II, 200 / V: ~ser~ / E: milosârd + -nic] 1-2 (Înv) a Milos (1, 5). 3 sma (Îvp) Dumnezeu.

miloserdnic, ~ă s, a vz milosârdnic

MILOSÂRDNIC adj. v. bun, îndurător, îngăduitor, milos, milostiv.

milosârdnic adj. v. BUN. ÎNDURĂTOR. ÎNGĂDUITOR. MILOS. MILOSTIV.

MILOSERDNIC adj. (Mold.) Milostiv. Curgerile ceale de sus și cu bogată dare varsă-le, miloserdnice, în casa dumisale. ALCĂTUIRE ÎNAURITĂ. Etimologie: milosîrd + suf. -nic. Cf. sl. milosrŭdĭnŭ. Vezi și milosîrd, milosîrdi, milosîrdie. Cf. bulciuș, meserernic, milosîrd.

MILOSERDNIC, -Ă adj. v. milosîrdnic.

MILOSÎRDNIC, -Ă adj. (Învechit) Milos (I 1, 3) Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. ♦ (Substantivat, m.) Epitet dat lui Dumnezeu. Curgerile ceale de sus și cu bogată dare Varsă-le miloserdnice în casa dumisale (a. 1 771). BV II, 200. - Pl.: milosîrdnici, -ce. – Și: milosérdnic, -ă adj. – Milosîrd + suf. -nic. Cf. slavonul милосръдьнъ.