MILIȚIAN, -Ă, milițieni, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană aflată în serviciul miliției (1). 2. S. m. Soldat din miliție (2). [Pr.: -ți-an] – Miliție + suf. -ian (după fr. milicien).

MILIȚIAN, -Ă, milițieni, -e, subst. 1. S. m. și f. Persoană aflată în serviciul miliției (1). 2. S. m. Soldat din miliție (2). [Pr.: -ți-an] – Miliție + suf. -ian (după fr. milicien).

MILIȚIAN, -Ă, milițieni, -e, s. m. și f. 1. Persoană care este în serviciul miliției (1), însărcinată cu paza ordinii și a securității publice. La intersecțiile străzilor, milițianul dirijează circulația. ▭ Noi acum trebuie să ajutăm pe milițian să-l afle pe vinovat. DUMITRIU, N. 167. 2. Soldat din miliție (2). Încotro, domnule locotenent? întrebă un milițian. CAMILAR, N. II 341. Mult mai de lipsă ar fi fost companielor care atacase fortul despre apus o întărire de vreo trei-patru sute de milițieni. ODOBESCU, S. III 596. – Pronunțat: -ți-an.

MILIȚIAN s.m. și f. 1. Membru al miliției (1). 2. Ostaș din miliție (2). [Pron. -ți-an. / < miliție, cf. fr. milicien].

MILIȚIAN, -Ă s. m. f. 1. membru al miliției (1). 2. ostaș din miliție (2). (după fr. milicien)

milițiană (rar) (desp. -ți-a-) s. f., g.-d. art. milițienei (desp. -ți-e-); pl. milițiene

milițiană (rar) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. milițienei (-ți-e-); pl. milițiene

milițiană s. f. (sil. -ți-a-), g.-d. art. milițienei (sil. -ți-e-); pl. milițiene

MILIȚIAN s. (MIL.) (rar) miliționer. (~ în armata nepermanentă din trecut.)

milițian s.m. 1 (milit.; în armata nepermanentă din trecut) <rar> miliționer. Milițianul era soldatul din miliție. 2 (în regimul comunist; ieșit din uz) v. Agent. Agent de poliție. Polițist.

MILIȚIAN s. (MIL.) (rar) miliționer. (~ în armata nepermanentă din trecut.)