7 definiții pentru milcui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

milcui [At: PSALT. 51 / Pzi: ~esc / E: bg милкамъ] (Înv) 1-3 vtri A fi cuprins de milă1 pentru cineva Si: a se îndura, a se milostivi (1). 4 vr A se smeri. 5 vr (Ccd sau udp „de”, „către”) A se ruga cu smerenie Si: a implora. 6 vr A se întrista.

MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se ruga (de cineva) cu umilință, a cere cu stăruință, a implora milă, a se milogi. Am îmbiat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat. Nici că-n seamă m-au băgat. ALECSANDRI, P. P. 285.

MILCUÍ, milcuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A implora milă; a se milogi. – Comp. bg. milkam se.

milcuì v. a implora milă: m’am milcuit, m’am rugat de sărac și de bogat POP. [Ceh. MILKOVATI, a se mângăia].

milcuĭésc (mă) v. refl. (bg. milkam se, mă alint, mă lingușesc, d. mil, amabil. V. milă 1). Vechĭ. Rar azĭ. Mă milogesc. – În vest mă milcoșesc. V. ofilesc.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MILCUÍ vb. v. îndura, milostivi, smeri, umili.

milcui vb. v. ÎNDURA. MILOSTIVI. SMERI. UMILI.

Intrare: milcui
verb (V408)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • milcui
  • milcuire
  • milcuit
  • milcuitu‑
  • milcuind
  • milcuindu‑
singular plural
  • milcuiește
  • milcuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • milcuiesc
(să)
  • milcuiesc
  • milcuiam
  • milcuii
  • milcuisem
a II-a (tu)
  • milcuiești
(să)
  • milcuiești
  • milcuiai
  • milcuiși
  • milcuiseși
a III-a (el, ea)
  • milcuiește
(să)
  • milcuiască
  • milcuia
  • milcui
  • milcuise
plural I (noi)
  • milcuim
(să)
  • milcuim
  • milcuiam
  • milcuirăm
  • milcuiserăm
  • milcuisem
a II-a (voi)
  • milcuiți
(să)
  • milcuiți
  • milcuiați
  • milcuirăți
  • milcuiserăți
  • milcuiseți
a III-a (ei, ele)
  • milcuiesc
(să)
  • milcuiască
  • milcuiau
  • milcui
  • milcuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)