MIGRAȚIE, migrații, s. f. 1. Deplasare în masă a unor triburi sau a unor populații de pe un teritoriu pe altul, determinată de factori economici, sociali, politici sau naturali; migrare. 2. Deplasare în masă a unor animale dintr-o regiune într-alta, în vederea reproducerii, a căutării de hrană etc.; migrare. 3. (În sintagmele) Migrația petrolului (sau țițeiului) = proces de deplasare a petrolului și a gazelor asociate din zăcământul în care au luat naștere în zone subterane străine. [Var.: migrațiune s. f.] – Din fr. migration, lat. migratio, -onis.

migrație sf [At: NEGULICI / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr migration] 1 Deplasare în masă a unor triburi sau a unor popoare de pe un teritoriu pe altul Si: migrare (1). 2 Deplasare în masă a unor animale, mai ales a păsărilor și a peștilor, dintr-o regiune în alta Si: migrare (2). 3 (Îs) ~iunea petrolului (sau țițeiului) Proces de deplasare a petrolului și a gazelor asociate din zăcământul în care au luat naștere în roci, în zone subterane străine.

MIGRAȚIE s.f. v. migrațiune.

MIGRAȚIUNE s. f. v. migrație.

migrațiune sf vz migrație

MIGRAȚIUNE, migrațiuni, s. f. 1. Deplasare în masă a unor triburi sau a unor populații de pe un teritoriu pe altul, determinată de factori economici, sociali, politici sau naturali; migrare. 2. Deplasare în masă a unor animale dintr-o regiune într-alta, în vederea reproducerii, a căutării de hrană etc.; migrare. 3. (În sintagmele) Migrațiunea petrolului (sau țițeiului) = proces de deplasare a petrolului și a gazelor asociate din zăcământul în care au luat naștere în roci, în zone subterane străine. [Pr.: -ți-u-. – Var.: migrație s. f.] – Din fr. migration, lat. migratio, -onis.

MIGRAȚIUNE, migrațiuni, s. f. 1. Deplasare în masă a unor populații, dintr-o regiune în alta. În 1953... s-a găsit în apropiere de Valea lui Mihai un cimitir din epoca migrațiunilor. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 382, 5/3. Cîndva, demult de tot, într-una din înserările acelor timpuri pierdute, cîțiva păstori, oprindu-se din neîntrerupta lor migrațiune, au aprins un foc. BOGZA, C. O. 239. 2. Deplasare în masă a unor animale, mai ales a păsărilor, la anumite epoci, din unele ținuturi în altele, în vederea reproducerii sau în căutarea hranei și a unor condiții de trai mai bune. 3. (În expr.) Migrațiunea țițeiului = trecerea țițeiului și a gazelor care-1 însoțesc, din rocile în care s-au format, în altele. – Variantă: (rar) migrație s. f.

MIGRAȚIUNE s.f. 1. Migrare; deplasare în masă a unor triburi sau popoare de pe un teritoriu pe altul. 2. Deplasare în masă a unor animale dintr-o regiune într-alta în vederea reproducerii, a căutării de hrană etc. ◊ Migrațiunea țițeiului = trecerea țițeiului (și a gazelor care-l însoțesc) din roca în care s-a format în altă rocă; migrațiunea capitalului = deplasarea capitalului dintr-o țară în alta sau dintr-o ramură de producție în alta. [Pron. -ți-u-, var. migrație s.f. / cf. lat. migratio, fr. migration].

MIGRAȚIUNE s. f. 1. deplasare în masă a unor triburi sau popoare de pe un teritoriu pe altul. 2. deplasarea în masă a unor animale sau păsări dintr-o regiune într-alta în vederea reproducerii, a căutării de hrană etc. 3. mișcarea apei în sol; înaintarea petrolului în rocile sedimentare. 4. ~ profesională = deplasare a unei părți din mâna de lucru dintr-o meserie într-alta. 5. ă capitalului = deplasarea capitalului dintr-o țară în alta, dintr-o ramură de producție în alta. (< fr. migration, lat. migratio)

MIGRAȚIUNE ~i f. 1) Deplasare în vederea schimbării locului de trai și de muncă, determinată de factori sociali, politici, economici sau naturali. 2) (despre unele animale, păsări etc.) Deplasare periodică în masă, condiționată de factori climaterici, de necesități de reproducere sau de dobândire a hranei. [Sil. -ți-u-] /<fr. migration, lat. migratio, ~onis

migrați(un)e f. părăsirea țării în massă spre a se așeza aiurea: migrațiunea rândunelelor.

*migrațiúne f. (lat. migrátio, -ónis. V. e-migrez). Emigrațiune. Călătorie pe care unele animale, maĭ ales păsările, le fac în fie-care an la un timp anumit. – Și -áție.

migrație (desp. mi-gra-ți-e) s. f., art. migrația (desp. -ți-a), g.-d. art. migrației; pl. migrații, art. migrațiile (desp. -ți-i-)

*migrație (mi-gra-ți-e) s. f., art. migrația (-ți-a), g.-d. art. migrației; pl. migrații, art. migrațiile (-ți-i-)

migrațiune (înv.) (desp. mi-gra-ți-u-) s. f., g.-d. art. migrațiunii; pl. migrațiuni corectat(ă)

migrațiune (înv.) (mi-gra-ți-u) s. f., g.-d. art. migrațiunii; pl. migrațiuni

migrațiune s. f. (sil. -gra-ți-u-), g.-d. art. migrațiunii; pl. migrațiuni

MIGRAȚIE s. migrare. (~ păsărilor.)

MIGRAȚIUNE s. 1. migrare. (migrațiunea păsărilor.) 2. mișcare migratorie. (migrațiunea unei populații.)

MIGRAȚIA CUVINTELOR s. f. + s. n. (cf. fr. migration, lat. migratio + lat. conventus „adunare”, „întrunire”, conventum „înțelegere”): fenomen de răspândire a formelor, a cuvintelor pe zone geografice întinse, potrivit unor condiții favorabile. Este unul din factorii principali ai transformărilor lingvistice: întovărășind, de obicei, lucrurile, obiectele, obiceiurile, cuvintele iradiază (se propagă), din anumite centre (vetre folclorice și etnografice) și „călătoresc” spre graiurile învecinate și mai departe, suferind din partea acestora o anumită influență. Condițiile geografice pot facilita „călătoria” cuvintelor, a formelor literare (văile, cursurile de apă mijlocie navigabile și munții ușor de trecut pot asigura o ambianță propice contactelor lingvistice) sau pot îngreuna această „călătorie” (munții și apele mari, greu de trecut, pot constitui adevărate bariere naturale în calea propagării formelor lingvistice). Cuvintele „călătoresc” fie în interiorul aceleiași limbi, realizând unitatea lingvistică a vorbitorilor unei țări, fie de la o limbă la alta, îmbogățind vocabularul acestora. Din Dicționarul de cuvinte călătoare al lui Al. Graur cităm următoarele asemenea cuvinte migratoare, venite în limba română printr-o întreagă filieră: abanos < ar. abanus < gr. ebenos < egipt. hbjn (poate de origine nubiană); algebră < fr. algèbre < lat. med. algebra < ar. ğabr „restabilire” (titlul unei cărți); ananas < fr. ananas < sp. anana < amer. anana; balcon < fr. balcon < it. balcone < pers. bālāhānä (< bālā „înalt” + hānä „casă”); balon < fr. ballon < it. derivat ballone „minge mare” < it. dialectal balla „minge” < v. germ. balla „glonț”; banană < fr. banane < port. banana < limba „soso” din Guinea: banana; barbar < fr. barbare < lat. barbarus < gr. barbaros „sălbatic” < sumer. barbar „străin”; bumbac < scr. bumbak < tc. pambuk < pers. pämbä; cafea < ngr. kafes < tc. kahve (Kaffa, regiune din Etiopia, patria cafelei) etc.

MIGRAȚIÚNE (MIGRAȚÍE) (< fr., lat.) s. f. 1. Deplasare voluntară a unor indivizi, a unor populații dintr-o țară în alta sau dintr-o regiune în alta, determinată de factori economic, sociali, politici, culturali sau naturali. Frecventă în timpul Comunei primitive, în Antichitate și în Evul Mediu (ex. marea migrațiune a popoarelor din sec. 4-7). 2. Deplasarea în masă a animalelor provocată de schimbarea condițiilor de existență sau de ciclul de dezvoltare. În primul caz, poate fi regulată (sezonieră sau nictemerală) ori neregulată (ca urmare a secetei, inundațiilor, incendiilor etc.); în al doilea caz, m. contribuie la răspândirea speciilor (la animalele fixate de substratul de existență, la spongieri, corali are loc în stadiul larvar). Unele varietăți parcurg în timpul m. mii de km (ex. anghila, barza), altele doar câțiva (ex. cârtița, 20 km). M. animalelor este un fenomen complex, la multe dintre ele fiind ereditară. 3. (BOT.) Schimbare naturală, accidentală sau controlată de om în repartiția geografică a unei specii vegetale. 4. (CHIM.) Deplasare a unui radical într-o moleculă. ♦ (FIZ.; în teoria reactorilor nucleari) Deplasare a neutronilor în cursul micșorării vitezei sau a difuziunii lor. 5. (STATIST.) Mișcare (5). ◊ M. alternantă = deplasare a unor persoane între locul de muncă și reședința lor făcută cu regularitate (zilnic, săptămânal). 6. (EC. Pol.) Migrația capitalului = procesul mișcării capitalurilor dintr-o anumită ramură în alta în cadrul economiei naționale și dintr-o țară în altă. 7. (GEOL.) Proces de deplasare a hidrocarburilor (țiței, gaze) din roca în care s-au format (rocă generatoare) spre rocile în care se pot acumula (roci colectoare), formând zăcăminte.

MIGRAȚIE s. f. 1. Deplasare în masă a unor triburi sau a unor popoare, de pe un teritoriu pe altul, determinată de factori economici, sociali, politici sau naturali; migrare (1). Cf. NEGULICI, BARIȚIU, P. A. I, 524. Marele migrațiuni ale popoarelor. EMINESCU, N. 106. Marile migrații de popoare începute . . . înaintea anului 1 000. PÂRVAN, G. 648, cf. 102. În strînsă legătură cu păstoritul stau migrațiunile românilor. PUȘCARIU, L. R. I, 360. Peștii din Olt înoată spre izvoarele lui, asemeni unui popor nomad pornit într-o lungă migrațiune. BOGZA, C. O. 289. În 1953. . . s-a găsit în apropiere de Valea lui Mihai un cimitir din epoca migrațiunilor. CONTEMP. 1954, nr. 382, 5/3. Văzînd porturile și obiceiurile semințiilor din sud-vest nu i-i greu călătorului să-și închipuie vremurile vechi ale migrațiunilor. V. ROM. octombrie 1 955, 147. 2. Mutare în masă a unor animale, mai ales a păsărilor și a peștilor, dintr-o regiune în alta, cauzată, de obicei, de factori climatici, de nevoile de hrană, de necesitățile reproducerii etc.; migrare (2). Migrațiunile paserilor. ISIS (1859), 124. Peștii sînt nevoiți a face o serie de migrațiuni. . . determinate pe de o parte de cerințele lor organice . . . iar pe de alta, de regimul natural al apelor. ANTIPA, P. 219. Migrațiunile lungi și repetate. . . nu au făcut din rîndunele niște aventuriere. ARGHEZI, P. T. 319. A avut ocazia să observe acvile imperiale în migrație. LINȚIA, P. II, 174. ◊ (Glumeț) Migrațiuni bizare de păsări împăiate. ANGHEL-IOSIF, C. M. I, 146. 3. (În sintagma) Migrațiunea petrolului (sau țițeiului) = procesul de deplasare a petrolului și a gazelor asociate din zăcămîntul în care au luat naștere în roci, în zone subterane străine. Cf. DP, LTR², DER. – Pl.: migrații. – Și: migrațiúne s. f. – Din fr. migration.

MIGRAȚlUNE s. f. v. migrație.