migălit², ~ă a [At: VLAHUȚĂ, P. 2 / V: ~ăit / Pl: ~iți, ~e / E: migăli] 1 (D. realizări ale oamenilor) Făcut cu multă migală. 2 (Rar; d. oameni) Care migălește (2).

migălit¹ sn [At: LM / Pl: ~uri / E: migăli] (Rar) 1-3 Migăleală (1-3).

MIGĂLIT, -Ă, migăliți, -te, adj. Făcut cu migală. Pe migălite rînduri stă nopți întregi plecat. VLAHUȚĂ, P. 2.

migălít, -ă adj. La care s’a migălit mult: lucru migălit. – În est migăit.

migăi v vz migăli

migăit, ~ă a vz migălit²

migăli [At: BIBLIA (1688), ap. C. CR. 192/7 / V: ~ăi / Pzi: ~lesc / E: nct] 1 vi (Înv) A munci din greu. 2-3 vit A lucra cu multă minuțiozitate și fără prea mult spor Si: a migoroși (1). 4 vi A-și pierde vremea cu nimicuri Si: (reg) a migoroși (2), a milcoși¹, a tăndăli. 5 vt (Reg) A mânca puțin și fără poftă Si: a ciuguli, (reg) a migui.

MIGĂI vb. IV v. migăli.

MIGĂLI, migălesc, vb. IV. Tranz. A lucra încet, cu răbdare și cu minuțiozitate. Lua calapodul sau pantoful pe care pînă atunci îl migălise. ARDELEANU, D. 64. Dan... migălea fiecare frază și-și tortura capul pentr-un epitet. VLAHUȚĂ, O. A. 261. ◊ Absol. Se așeza la masa de scris unde migălea cu necurmare pînă la douăsprezece. C. PETRESCU, C. V. 142. – Variantă: migăi (CREANGĂ, P. 6, DONICI, F. 19) vb. IV.

A MIGĂLI ~esc 1. tranz. A face cu (multă) migală. 2. intranz. 1) A lucra cu (multă) migală. 2) pop. A lucra încet și fără spor; a se mocăi; a se mocoși; a se moșmoni; a bichiri. /Orig. nec.

migăì v. Mold. V. migălì: nora migăia prin casă CR. [Slav. MIGATI, a miji].

migălì v. a lucra încet și fără spor, a pune prea mult timp pentru nimicuri. [V. migăì].

migălésc v. tr. și intr. (cp. cu pg. migar, a fărămiți, și cu mijesc, vsl. mužati și migati). Lucrez la lucrurĭ micĭ, lucrez minuțios, mă ocup de lucrurĭ micĭ: a migăli o broderie, la o broderie; femeĭa migălea pin casă. V. refl. Mă bosîncesc, mă ostenesc la lucrurĭ meticuloase (de ex., alegînd grîu de neghină). În est migăĭesc. V. alambichez.

migăli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălesc, 3 sg. migălește, imperf. 1 migăleam; conj. prez. 1 sg. să migălesc, 3 să migălească

migăli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălesc, imperf. 3 sg. migălea; conj. prez. 3 să migălească

migăli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. migălesc, imperf. 3 sg. migălea; conj. prez. 3 sg. și pl. migălească

migăli (migălesc, migălit), vb. – A-și da silința, a se concentra asupra, a face ceva încet și cu grijă. Creație expresivă (Graur, BL, IV, 93), cf. cîrcăli, mocoși, sucăli etc. Legătura cu sl. migati „a închide ochii” (Cihac, II, 195), cu mic (Tiktin) sau cu miji (Scriban) este improbabilă. Var. Mold. migăi, Olt. migoroși, Munt. pigăli, piguli, ultima și cu sensul de „a ciuguli”, cf. ciuguli. Der. migală, s. f. (meticulozitate, amănunt, chițibuș), postverbal; migăleală (var. piguleală, folosită numai de Caragiale), s. f. (amănunțime, fleac; lucru îngrijit); migălos, adj. (meticulos, minuțios); migăială, s. f. (meticulozitate); migălitură, s. f. (meticulozitate); migoroșeală, s. f. (Olt., minuțiozitate).

MIGĂLI vb. 1. (pop.) a piguli, (reg.) a bunghini, (prin Mold.) a bichiri, (prin Mold. și Munt.) a puchini. (A ~ la o broderie.) 2. v. mocăi.

MIGĂLI vb. v. lenevi, trândăvi.

migăli vb. v. LENEVI. TRÎNDĂVI.

MIGĂLI vb. 1. (pop.) a piguli, (reg.) a bunghini, (prin Mold.) a bichiri, (prin Mold. și Munt.) a puchini. (A ~ la o broderie.) 2. a (se) mocăi, a (se) mocoși, a (se) moșmondi, a (se) moșmoni, a (se) ticăi, (pop.) a tîndăli, (reg.) a migoroși, a moșinci, a moșoi, a moșorogi, a motroși, a mușina, (prin Transilv.) a mighiti, a (se) moșogăi, (fam.) a moși. (Toată ziua ~ la...)

A migăli ≠ a se pripi

MIGĂLÍT¹ s. n. (Rar) Faptul de a m i g ă l i; migăleală, migălitură. Ce atîta migălit pentru nemica. LM. - Pl.: migălituri. – V. migăli.

MIGĂLÍT², -Ă adj. (Despre realizări ale oamenilor) Făcut cu (multă) migală. Pe migălite rînduri stă nopți întregi plecat. VLAHUȚĂ, P. 2. ♦ (Rar, despre oameni) Care lucrează cu migală (și fără spor), care migălește (mult) la un lucru. Cf. LM, H XVI 267. Pl.: migăliți, -te. – Și: migăít, -ă adj. PONTBRIANT, D. - V. migăli.

MIGĂI vb. IV v. migăli.

MIGĂÍT, -Ă adj. v. migălit².

MIGĂLI vb. IV. 1. Intranz. (Învechit) A munci (din greu). Căci migăiala rea au dat D[u]mnezău fiilor oamenilor, ca să migăiască între sine. BIBLIA (1 688), ap. CCR 192/7. 2. I n t r a n z. A lucra cu multă minuțiozitate (și fără prea mult spor), (regional) a m i g o r o ș i; a-și pierde vremea cu nimicuri, a tîndăli, (regional) a milcoși¹. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, PONTBRIANT, D. Tu petreci a ta viață Tot pe flori și pe verdeață Migăind necontenit. DONICI, F. 19. Blajina noră migăia prin casă; acuș la strujit perie, acuș îmbăia tortul, acuș pisa mălaiul. CREANGĂ, P. 6, cf. id. GL. Se așeza la masa de scris, unde migălea cu necurmare pînă la douăsprezece. C. PETRESCU, V. 12, cf. TODORAN, GL., ALR I 1 323/412, 512, 526, ALR SN III h 777, A VIII 8. ◊ T r a n z. (Complementul indică obiectul în curs de prelucrare) Începe să-și limpezească de-al binelea tot ce-a migălit în secret. VLAHUȚĂ, D. 220. Migălea fiecare frază și-și tortura capul pentru-un epitet. id. O. A. III, 26. Lua calapodul sau pantoful pe care pînă atunci îl migălise. ARDELEANU, D. 64. O minunată tîmplă de icoane ce migălisem în tinerețe. M. I. CARAGIALE, C. 23, cf. LOVINESCU, VI, 88. Panouri vaste pe care le-au migălit cu acul, în mătăsuri și aur. SADOVEANU, O. IX, 308. Tînârul de 25 -30 ani migălea cu răbdare. . . versurile lui. V. ROM. ianuarie 1 954, 155, cf. GR. BĂN., com. din DRĂGUȘENI-TÎRGU NEAMȚ, STRAJA-RĂDĂUȚI. 3. T r a n z. (Regional) A mînca puțin și fără poftă; a ciuguli, (regional) a migui. Com. din ZAGRA-NĂSĂUD. - Prez. ind.: migălesc. – Și: migăi vb. IV. – Etimologia necunoscută. Cf. BL IV, 93.