mierli În BL, II (1934), p.170, am explicat prin țig. mer- „a muri” cuvîntul de argou a mierli „a muri”. Din punctul de vedere al formei, există greutăți : verbele de argou de origine țigănească sînt derivate de la tema de perfect-participiu, care pentru acest verb este mulo, cu varianta merdo. Ar îi trebuit deci ca în romînește să avem muli sau merdi. Pentru a rezolva dificultatea, am presupus o încrucișare între cele două forme țigănești, făcută verosimilă de existența formei muliu „înmormîntare”, cu varianta murliu (BL, 1], p. 175 și LV (1936), p. 199). Totuși nu se poate spune că etimologia este sigură, cum afirmam în BL, II, p. 120. Sub același titlu am tratat și verbul a mierli „a se face mici (despre ochi)”, socotind că e vorba de o deplasare a înțelesului. Mi-a scăpat atunci că Pușcariu, DR, V (1929), p. 406-409, a explicat același verb printr-un latin merulus „albastru” > „senin” > „strălucitor”, deci a mierli ochii ar însemna „a privi cu ochi strălucitori”. Model de absurditate la care poate duce căutarea cu orice preț de etimologii latinești. În „Studii și cercetări științifice” ale Filialei Cluj a Academiei R.P.R., II (1951), p. 351 și urm., R. Todoran reia discuția și arată că, sensul de „a închide (ochii)” trebuie distins de cel de „a muri”. Dacă pentru cel de al doilea înțeles autorul se declară de acord cu mine asupra etimologiei, pentru cel dintîi este de altă părere : acest înțeles este atestat în diverse regiuni ale țării, este prea depărtat de celălalt și nu are șanse să fie țigănesc. Obiecția mi se pare justă. Mă întreb însă dacă nu cumva, în ambele înțelesuri, trebuie să vedem în altă parte originea cuvîntului, și anume în rus, мереть „a muri”, „a se face mic”, perf. fem, умерла, mai răspîndit sub forma умереть, perf. fem. умерла. Din perfectulfeminin (у)мерла s-a putut face în rominește perfectul a mierlit, după care apoi s-a putut reface întreaga conjugare. Cuvinte de argou de proveniență rusească mai avem (bulcă, denghi, șest etc.).