midhai smi [At: KLEIN, D. 379 / V: ~ar, ~drihari, milhariu, mithai, (înv) mithal / E: nct] (Iht; reg) Mihalț (1) (Lota Iota).

midhar sm vz midhai

midrihari sm vz midhai

milhariu sm vz midhai

mithai sm vz midhai

mithal sm vz midhai

MIDHAI s. v. mihalț.

midhai s. v. MIHALȚ.

MIDHÁI s. m. (Iht.; regional) Mihalț (1) (Lota Iota). Cf. KLEIN, D. 379, BUDAI-DELEANU, LEX., DDRF, MARIAN, INS. 53, ANTIPA, F. I. 87, ATILA, P. 504, BĂCESCU, P. 39, 121, 133, ȘEZ. II, 42, VII, 2, H X 152, 571, XII 288, ALR I 1 746/227. - Pl.: midhai. – Și: midhár (com. MARIAN, S.C. ȘT. IAȘI, 1958, 147, GLOSAR REG.), midrihari (S.C. ȘT. , 1 958, 47), milháriu (ALR I 1746/341), mithái (DAMÉ, T. 128, BĂCESCU, P. 37, 120, 121, H X 4, 21, 45, 76, 107, 583, ALR I 1746/576, ALR II 6239/228, MAT. DIALECT, I, 181), (învechit) mithál (DLRU) s. m. – Etimologia necunoscută. – Cf. m i h a l ț, m i d h o c.

MIDHÁR s. m. v. midhai.

MIDRIHÁRI s. m. v. midhai.

MILHÁRIU s. m. v. midhai.