miau [At: HELIADE, O. II, 320 / E: fo] 1 i Cuvânt care imită strigătul pisicii Si: miorlau. 2 i (Fam; îlav) Cât ai zice ~ Într-o clipă. 3 i (Fam; îe) A nu zice nici ~ A nu mai zice nimic. 4 s (Fam; îe) A-i lua (cuiva) ~l A reduce la tăcere. 5 s (Pex; îae) A omorî. 6 s (Rar; îe) A păpat ~l A pățit-o. 7 s (Rar; îae) A fost bătut.

MIAU interj. Onomatopee care redă sunetul scos de pisică. Fă-i miau, miau, pisică dragă. ALECSANDRI, T. 203. Prin casă începe a alerga. Și miau! miau!.. a țipa și a striga. PANN, la TDRG. ◊ (Substantivat, numai în expr.) A-i lua Clliva miaul (familiar) = a-i astupa cuiva gura, a face pe cineva să tacă. Dacă îl prindea nea Ghiță cu șoalda... îi dedea una cu ciocanul de ferecat pietrele de-i lua miaul. SADOVEANU, M. C. 156.

MIAU interj. (se folosește pentru a reda strigătul pisicii). ◊ A-i lua cuiva ~l a) a face pe cineva să tacă; b) a omorî pe cineva. /Onomat.

miau! int. cu care se imită vocea pisicilor. ║ n. în locuțiunea: cât să zici miau, într’o clipă (ISP.). V. pis.

mĭaŭ, interj. care arată țipetu pisicilor cînd le e foame saŭ le doare ceva. V. mĭorlaŭ.

miau/miau-miau interj.

miau / miau-miau interj.

miau s. n., art. miaul (în expr. a-i lua cuiva ~)

miau interj. – Reproduce glasul pisicii. – Mr. meao. Creație expresivă, cf. miorlau, și alb. miauljis, ngr. μιαουνίζω, it. miaulare, gnao, fr. miaou, miauler, sp. mau, marramao, maullar. Se folosește și pentru a exagera ideea de micime sau de scurtime a timpului. – Der. miauna (var. mieuna, mieuni, Banat mioni), vb. (a miorlăi); miaut, s. n. (miorlăit), cuvînt rar care pare creație personală a lui Eminescu; miaunat (var. mieunat), s. n. (miorlăit); mieunătură, s. f. (miorlăit).

MIAU interj. miorlau! (Pisica face: ~!)

MIAU interj. miorlau! (Pisica face: ~!)

MIAU Interj. Cuvînt care imită strigătul pisicii ; miorlau. Pisica tot cam miau face în toate limbile. HELIADE, O. II, 320. Prin casă începe a alerga Și, miau ! miau ! cu un glas groaznic a țipa și a striga. PANN, ap. TDRG, cf. POLIZU. Fă-i miau, miau, pisică dragă. ALECSANDRI, T. 514, cf. MAT. FOLK. 985. ◊ E x p r. Cît ai zice miau = într-o clipă. Cf. ZANNE, P. II, 540. A nu zice nici miau = a nu (mai) zice nimic, a nu (mai) scoate nici un cuvînt; a nu (mai) zice nici pis, v. p i s. Cf. CARAGIALE, ap. CADE. (Substantivat) A-i lua (cuiva) miaul = a face (pe cineva) să tacă; a lua (cuiva) maul, v. m a u, a-i lua (cuiva) piuitul, v. p i u i t; p. e x t. a omorî. Dacă îl prindea nea Ghiță cu șoalda la vreme potrivită, îi dedea una cu ciocanul de ferecat pietrele de-i lua miaul și scăpa țara românească de asemenea bandit. SADOVEANU, M. C. 156. (Rar) A păpat miaul = a pățit-o, a fost bătut. Cf. ZANNE, P. IV, 64. - Onomatopee.