METODISM s. n. Confesiune protestantă rigoristă, fondată în sec. XVIII, care s-a separat de Biserica anglicană, promovând o viață ascetică cu respectarea posturilor și studiul metodic al învățăturilor Bibliei, răspândită azi în SUA. – Din fr. méthodisme.

metodism sn [At: P ROT. – POP., N. D. / Pl: ~e / E: fr méthodisme] Doctrină religioasă protestantă care prescrie practicarea metodică a pietății.

METODISM s. n. Doctrină religioasă protestantă care preconizează practicarea „metodică” a pietății. – Din fr. méthodisme.

METODISM s. n. Numele unei doctrine mistice practicată de o sectă anglicană întemeiată în secolul al XVIII-lea.

METODISM s.n. Doctrină mistică cu principii morale foarte severe, practicată de o sectă anglicană întemeiată în sec. XVIII. [< fr. méthodisme].

METODISM s. n. doctrină religioasă cu principii morale foarte severe, practicată de o sectă anglicană. (< fr. méthodisme)

METODISM n. 1) Sectă protestantă, care preconizează practicarea metodică a evlaviei. 2) Doctrină religioasă promovată de această sectă. /<fr. méthodisme

metodízm n. Doctrina metodiștilor (răspîndită maĭ ales în Scoția și Statele Unite).

metodism s. n.

metodism s. n.

metodism s. n.

metodism s. n. Sectă protestantă întemeiată de John Wesley (1703-1791) și fratele său Charles, care practică o viață ascetică cu post și ritualuri, iar în orele libere, privându-se de distracții, studiază practic, „metodic” învățăturile Bibliei. – Din fr. méthodisme.

METODÍSM (< fr. {i}) s. n. (REL.) Confesiune protestantă rigoristă, care s-a separat de Biserica anglicană, fondată în sec. 18 de frații John și Charles Wesley; promovează o viață ascetică cu respectarea posturilor și studiul „metodic” al învățăturilor „Bibliei”. Azi este răspândită în special în S.U.A.

METODÍSM s. n. Doctrină religioasă a unei secte a bisericii anglicane. Cf. PROT.-POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Calvinismul și diversele lui derivații sectare (puritanism, metodism). OȚETEA, R. 325. - Din fr. méthodisme.