METALINGVISTIC, -Ă, metalingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a lingvisticii care studiază limbajul lingvistic. 2. Adj. Care aparține metalingvisticii, care se referă la metalingvistică. – Din fr. métalinguistique.

metalingvistică sf [At: DEX-S / Pl: ~ici / E: fr métalinguistique] (Lin) 1 Ramură a lingvisticii care studiază limbajul lingvistic. 2 (În teoria lui Roman Jakobson; îs) Funcție ~ Funcție a limbajului prin care vorbitorul verifică dacă este înțeles sau a înțeles ce i se comunică.

METALINGVISTICĂ s. f. Ramură a lingvisticii care studiază limbajul lingvistic. – Din fr. métalinguistique.

METALINGVISTIC, -Ă I. adj. referitor la metalingvistică. ♦ funcție ~ă = funcție a limbajului prin care vorbitorul acceptă codul pe care îl folosește ca un obiect de descriere a discursului său, cel puțin într-un punct particular. II. s. f. disciplină care studiază metalimbajul. (< fr. métalinguistique)

METALINGVISTICĂ f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul limbajului lingvistic. /<fr. métalinguistique

metalingvistic adj. m., pl. metalingvistici; f. metalingvistică, pl. metalingvistice

metalingvistică s. f., g.-d. art. metalingvisticii

*metalingvistic adj. m., pl. metalingvistici; f. metalingvistică, pl. metalingvistice

*metalingvistică s. f., g.-d. art. metalingvisticii

metalingvistic adj. m., pl. metalingvistici; f. sg. metalingvistică, pl. metalingvistice

metalingvistică s. f., g.-d. art. metalingvisticii

METALINGVISTICĂ s. f. (cf. fr. métalinguistique): disciplină lingvistică ce se ocupă cu studiul limbajului specific folosit de lingviști (al metalimbii sau metalimbajului). Termen folosit pentru prima dată de G. L. Trager, dar cu accepțiunea de „semasiologie” sau de „disciplină care studiază raporturile dintre limbă și factorii extralingvistici (gândirea, societatea, cultura etc.)”.